Sfântul Iosif cel Nou și casa lui dragă, din Partoș
În urmă cu un an, în toamna lui 2012, pornisem pe urmele Sfântului Iosif cel Nou, spre Mănăstirea Partoș. Pe drumul colbuit ce leagă satele Banloc și Partoș simțeam fiorii emoției. Urma să fac un popas în locul în care acest Sfânt și minunat părinte, alesese să-și petreacă ultimii ani ai vieții sale pământești. Mănăstirea Partoș adăpostește, în Bisericuța Veche, mormântul Sfântului Părinte, Sfintele Sale oseminte fiind strămutate încă din 1956 în Catedrala Mitropoltiană din Timișoara.
Trecând de poarta Mănăstirii, ai senzația unei întoarceri în timp, ceasul parcă refuză să mai măsoare trecerea secundelor. Aici totul păstrează vie prezența Sfântului. Pășind pe alee, fie că te îndrepți spre Biserica Mare, sau că înaintezi spre Bisericuța Veche, ai sentimentul că pășești pe urmele pașilor săi binecuvântați. Te aștepți parcă să-l vezi apărând și să-i primești binecuvântarea caldă, de bun venit.
Intrând în Bisericuța Veche unde se află mormântul Sfântului Iosif, constați că totul te îndeamnă aici la rugăciune, la contemplare. Icoanele aduc în atenție diverse momente din viața sa minunată: îl vezi parcă, ieșind din altar, cu Sfintele Daruri în mână, și, în vreme ce întreaga cetate e mistuită de flăcări, înălțându-și glasul rugăciunii spre Cer cu imensă dragoste și jertfire de inimă pentru oamenii înfricoșați de intensitatea vâlvătaiei ce s-a abătut asupra lor. Îl vezi, luând asupra lui, în rugăciune, toată teama lor și toate greșelile lor, implorând mila Lui Dumnezeu peste locuitorii cetății. Îl vezi binecuvântând oameni, rugându-se pentru ei, săvârșind minuni, spovedind, povățuind.
Mormântul e acoperit cu o placă de marmură, străjuită de două candele ce ard neîncetat. Deasupra, o icoană, cea mai veche icoană cunoscută cu Sfântul Iosif cel Nou, îl înfățișează alături de Maica Domnului, căreia i-a slujit cu dăruire și dragoste în propria Ei Grădină – Muntele Athos.
Lângă mormânt ai sentimentul prezenței vii a Sfântului Iosif, gândurile îți aleargă repede prin minte și ai certitudinea că ești ascultat. Neputințele sufletești de tot soiul își găsesc aici alinarea și niciunul din cei ce aleargă la ajutorul său “nu iese nemiluit”. Când pleci, ai inima mai ușoară, gândul mai limpede, o starea generală de liniște iar în suflet, un sentiment de dragoste nețărmuită, de grijă părintească. E dragostea cu care Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș înconjoară și binecuvintează pe cei care îi trec pragul.
Duminică, 15 septembrie a.c., Mănăstirea Partoș s-a aflat la ceas de sărbătoare a hramului: Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș - ocrotitorul minunat al pompierilor. Despre mulțimea de oameni, trăirile înalte, bucuria, pacea duhovnicească și dragostea care s-au revărsat asupra tuturor celor prezenți, imaginile vorbesc de la sine.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.