Moş Crăciun în misiune continuă

Duminică, 25 Decembrie 2016Dâmbovița

Mos Craciun in misiune continua | imaginea 1 Marţi - 20 decembrie, pompierii dâmboviţeni, însoţindu-l pe Moş Crăciun, au mers la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte pentru a le duce daruri copiilor internaţi în secţiile de pediatrie (de la sediul central şi Dealu Mare).

Miercuri - 21 decembrie, Moş Crăciun şi ajutoarele sale de la pompieri au făcut fericiţi copii aflaţi în Complexul de Servicii Sociale „Casa Soarelui” din Târgovişte. Dar pe lângă darurile oferite, Moşul le-a mai făcut o surpriză micuţilor, de care au fost foarte încântaţi, bucurându-se pană la lacrimi. I-a urcat, rând pe rând în maşina pompierlor, transformându-i pentru câteva minute în mici salvatori.

Apoi Moşul a plecat mai departe, îndreptându-se către Sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţa “Basarab I” Dâmboviţa, unde le-a oferit daruri copiilor cadrelor de la inspectorat, aceştia răsplătindu-l pe Moş Crăciun cu cântece şi poezii.

Ajutat de această dată de pompierii de la Detaşamentul Pucioasa, Moş Crăciun a adus bucurie în sufletele celor adăpostiţi la Centrul de criză pentru adulţi din Pucioasa, pentru a merge apoi să le ofere daruri şi copiilor unor familii sărmane din oraşul Fieni, bucurându-i şi pe aceştia cu prezenţa sa plină de magie.

A fost o satisfacţie sufletească deosebită pentru pompieri să aducă, chiar şi pentru câteva momente, zâmbet şi lumină pe feţele unor copii defavorizaţi de soartă, oferindu-le din puţinul lor şi celor aflaţi în nevoie.

Galerie imagini