De Sf. Ioan, Agenda Pompierului și pompierii Detașamentului 3 Salonta - alături de bătrânii de la Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Râpa

Sâmbătă, 07 Ianuarie 2017Bihor

De Sf  Ioan  Agenda Pompierului si pompierii Detasamentului 3 Salonta   alaturi de batranii de la Centrul de Recuperare si Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Rapa | imaginea 1 Răspunzând solicitării Agendei Pompierului, câțiva din pompierii militari ai Detașamentului 3 Salonta s-au aflat sâmbătă, 7 ianuarie a.c., de Sfântul Ioan Botezătorul alături de bătrânii din cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Râpa.

Astfel, plutonier major Jurcan Dan, plutonier Câmpan Ioan, plutonier Ovidiu Pelea, au oferit alături de Agenda Pompierului o masă caldă - mai precis un bogracs delicios și gătit cu măiestrie de destoinicii pompieri - celor 50 de beneficiari ai Centrului de Recuperare și Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Râpa.

Pompierii au fost întâmpinați cu drag de către bătrâni dar și de directoarea Centrului, psiholog Filinuța Muscă.

Uitați de lume și mângâindu-și singurătățile unii altora, cei 45 de locatari ai Centrului Râpa se bucură de oricine le trece pragul, nu neaparat pentru a le dărui ceva ci pentru a le oferi o vorbă bună, un zâmbet, o mângâiere.

Agenda Pompierului mulțumește pe această cale Domnului maior Dorel Mătiuț - comandantul Detașamentului 3 Salonta pentru implicarea și susținerea acestei inițiative.

Galerie imagini