Ziua Pompierilor din România, serbată în Piața Unirii din Municipiul Focșani

Joi, 18 Septembrie 2014Vrancea

Ziua Pompierilor din Romania  serbata in Piata Unirii din Municipiul Focsani | imaginea 1 Ziua Pompierilor din România fost sărbătorită în centrul municipiului Focşani sâmbătă, 13 septembrie a.c., când s-au împlinit 166 ani de la încrâncenata bătălia din Dealu Spirii când ostaşii pompieri ai Capitalei, în frunte cu neînfricatul căpitan Pavel Zăgănescu, s-au acoperit de glorie militară opunându-se cu vitejie invadatorului străin venit să înăbuşe aspiraţiile legitime ale neamului nostru.

Pentru aniversarea acestui moment, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a organizat o ceremonie militară la care au participat reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, ai instituţiilor şi serviciilor publice deconcentrate, cadre militare în activitate şi în rezervă, cetăţeni.

Cu acest prilej, s-a dat citire mesajelor de felicitare transmise din partea viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, secretarului de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, Inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel Dr.  Nicolae Cornea, cât şi din partea Consiliului Judeţean Vrancea.

Ceremonia militară s-a încheiat cu defilarea pompierilor vrânceni prin faţa autorităţilor şi a cetăţenilor. Deschiderea coloanei de defilare a fost realizată de Drapelul de Luptă al unităţii, urmat de blocul de defilare pedestru alcătuit din militari din cadrul subunităţilor subordonate inspectoratului, personal ce asigură intervenţia în caz de incendii, descarcerare, acordare ajutor medical de urgenţă şi calamităţi.

Prin faţa celor prezenţi au trecut apoi autospecialele grupei operative, de primă intervenţie şi comandă şi autospecialele de lucru cu apă şi spumă, cel mai des întâlnite autospeciale din dotarea pompierilor. Au defilat şi autospeciala de lucru şi salvare de la înălţimi, autospeciala pentru descarcerare de capacitate grea şi prim ajutor calificat şi ambulanţa SMURD, dotată cu echipamente medicale de ultimă generaţie, folosită pentru acordarea primului ajutor medical de urgenţă şi transportului persoanelor către unităţile spitaliceşti.

Ziua Pompierilor din Romania  serbata in Piata Unirii din Municipiul Focsani | imaginea 2 Blocul de defilare auto a fost completat de autospeciala cu capacitate mărită de trecere model ARGO, tracţiune 8x8, achiziţionată prin grija Consiliului Judeţean Vrancea, de autospeciala pirotehnică şi de şalupa utilizată pentru salvarea persoanelor aflate în pericol de înec, a animalelor sau bunurilor materiale ameninţate de inundaţii.

Apoi, cei prezenţi au trecut pe la atelierele cu accesorii, echipamente şi tehnică specifică, utilizate de pompierii militari. De asemenea, cu ocazia Zilei Pompierilor din România, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a avut loc o festivitate unde s-a dat citire ordinelor de avansare în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim pentru trei ofiţeri (de la locotenent la căpitan: Duţă Cristina Mihaela, Gavrilă Adrian Cristian şi Răduţă Costel) şi un subofiţer (de la plutonier la plutonier major: Tutulan George).

Tot în cadru festiv, inspectorul şef al I.S.U. Vrancea, colonel Flaviu-Dorel Chiscop, a înmânat diplomele câştigătorilor concursurilor sportive organizate sub egida „Cupa 13 Septembrie”, ediţia a X-a, pentru cadrele inspectoratului. Totodată, pentru aprecierea faptelor deosebite săvârşite pe timpul îndeplinirii misiunilor încredinţate sau în sprijinul acestora, trei cadre ale inspectoratului au primit Emblema de Merit „Acţiuni umanitare” clasa a III-a (plutonierii Fercalo Ionuţ Emilian, Fîntînaru Costel şi Iancu Laurenţiu), iar alte două cadre (colonel Balla Viorel şi colonel Lazăr Jenică) au primit distincţii de serviciu – insigna simbol.

Cu acelaşi prilej, inspectorul şef a înmânat diplomele de onoare, primite din partea publicaţiei on-line „Agenda Pompierului” pentru cinci cadre, în semn de recunoştinţă pentru curajul, devotamentul, profesionalismul şi operativitatea de care au dat dovadă în îndeplinirea misiunilor încredinţate, astfel: plutonier adjutant şef Păun Cătălin, plutonier adjutant Sandu Mihai, plutonier adjutant Gîrboiu Ionel, plutonier major Alexe Nicuşor şi plutonier major Lupu Mirel.