„POLEX” – etapă de pregătire a echipei INSARAG
În perioada 21 – 29 aprilie a.c., o delegaţie formată din 21 de specialişti din cadrul Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă (U.S.I.S.U.) şi alte unităţi subordonate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.), a participat, în Polonia, la exerciţiul internaţional de căutare-salvare urbană - „POLEX”, ce a urmărit gestionarea consecinţelor unui cutremur major.
La această activitate, desfăşurată în localitatea Pstraze, au fost prezente, alături de echipa naţională de căutare – salvare urbană de nivel mediu, şi cele de nivel greu din Polonia, Germania şi Federaţia Rusă, precum şi cele de nivel mediu din Germania şi Belarus.
Exerciţiul a urmărit atât desfăşurarea operaţiunilor de căutare – salvare urbană în condiţii similare situaţiilor reale, cu aplicarea metodologiei de coordonare internaţională, cât şi antrenarea în comun a echipelor clasificate INSARAG cu cele ce urmează să susţină examenul de clasificare, în scopul pregătirii şi familiarizării acestora cu procedurile specifice şi condiţiile reale de intervenţie.
În baza noilor metodologii a ghidului INSARAG, echipa românească a executat misiuni de intervenţie în cooperare cu echipa medie ISAR a Germaniei, sub coordonarea celei de nivel greu din Republica Cehă. Acestea au constat în salvarea victimelor afectate de cutremur şi s-au axat, în principal, pe: penetrarea elementelor constructive din beton sau cărămidă în plan orizontal sau vertical, sprijinirea elementelor constructive care ameninţau cu prăbuşirea, respectiv, ridicarea şi mutarea elementelor de construcţie care încarcerau victimele.
Beneficiul participării la această activitate este deosebit de important în obţinerea, de către echipa românească, a acreditării INSARAG, specialiştii I.G.S.U. exersând procedurile internaţionale de intervenţie, antrenându-se în comun cu alte echipe, verificând compatibilitatea mijloacelor tehnice de intervenţie proprii cu cele ale echipelor participante şi, nu în ultimul rând, remediind anumite deficienţe constatate pe timpul misiunii. Delegaţia română a primit felicitări din partea coordonatorilor exerciţiului, demonstrând, prin profesionalismul componenţilor săi, că se ridică la nivelul echipelor deja acreditate şi cu experienţă în domeniu.
Informații suplimentare: Procesul de certificare INSARAG a echipei naţionale de căutare – salvare urbană de nivel mediu (RO - USAR) a debutat în anul 2011 şi se va finaliza în anul 2014, realizându-se în mai multe etape, sub îndrumarea unor experţi din cadrul Agenţiei Federale pentru Asistenţă Tehnică la Dezastre – THW Germania. Certificarea unei astfel de echipe derivă din necesitatea armonizării capabilităţilor naţionale de răspuns la dezastre cu standardele internaţionale (ONU şi UE), România fiind, în egală măsură, un stat ce a beneficiat de sprijin internaţional, dar care a şi oferit asistenţă celorlalte ţări afectate de dezastre.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.