Desfăşurare de forţe la Spitalul Judeţean
Joi, 20 iunie a.c., de la ora 20.00, la Spitalul Judeţean Argeş, Detaşamentul de Pompieri Piteşti a desfăşurat un exerciţiu de intervenţie în scopul limitării şi înlăturării urmărilor produse de un cutremur de pământ cu magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter produs în zona Vrancea, a cărui undă seismică s-a propagat şi în judeţul Argeş.
Acest exerciţiu a urmărit, în principal, verificarea procedurilor de intervenţie pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor cutremurului, realizarea măsurilor de protecţie, antrenarea personalului, dar şi a populaţiei.
Scenariul exerciţiului s-a construit din perspectiva existenţei riscului producerii unei astfel de calamităţi, cutremurul ocupând un loc aparte din cauza urmărilor dezastruoase şi gravelor tulburări ale activităţilor economico-sociale pe care le produce, fiind marcat prin evidenţierea unor evenimente posibil a fi produse şi la care autorităţile responsabile au fost chemate să dea un răspuns prompt.
Astfel, în urma cutremurului de pământ au fost avariate blocuri de locuinţe, locuinţe individuale şi clădiri aparţinând operatorilor economici de pe raza localităţii. S-au produs incendii, au fost avariate autoturisme din cauza prăbuşirii unor stâlpi de susţinere reţele electrice şi panicii create etc. Urmare acestui dezastru, la Spitalul Judeţean au existat persoane surprinse sub dărâmături, răniţi şi decedaţi din cauza prăbuşirii unor elemente de construcţie, persoane izolate la etajele superioare şi persoane care au necesitat acordarea asistenţei medicale de urgenţă, dar şi scurgeri de substanţe folosite la developare în zona Radiologie, cu posibile efecte radioactive.
La faţa locului au sosit forţe şi mijloace tehnice specializate de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt Puică Nicolae” al judeţului Argeş, Detaşamentul de Pompieri Piteşti asigurând următoarele tipuri de intervenţie: căutare-salvare, deblocare-salvare, salvări de la înălţime, stingerea incendiilor, prelevare de probe şi măsurători în vederea stabilirii nivelului de radiaţii, descarcerare şi acordarea primului ajutor.
Exerciţiul desfăşurat şi-a atins scopurile propuse, iar în urma evaluării acestuia s-a concluzionat că instituţiile care au, potrivit legii, competenţa de acţiune în domeniu, au gestionat la un nivel corespunzător situaţia creată.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.