Exercițiu de evacuare a unei școli

Joi, 05 Decembrie 2013Vrancea

Exercitiu de evacuare a unei scoli | imaginea 1 Peste 100 de elevi şi cadre didactice de la Şcoala Gimnazială Goleşti au participat la un exerciţiu de evacuare desfăşurat miercuri, 4 decembrie a.c., sub supravegherea reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea.

Scopul principal al exerciţiului l-a reprezentat exersarea comportamentului corect în cazul producerii unui cutremur urmat de incendiu. Astfel că, în urma alarmei care s-a efectuat prin intermediul soneriei unităţii de învăţământ, elevii au învăţat cum trebuie să se adăpostească în interiorul sălii de curs pe durata cât s-a considerat că se manifestă seismul, după care, au părăsit clădirea în mod organizat, către locul de adunare cunoscut, sub supravegherea profesorilor.

Cadrele didactice au făcut prezenţa, în vederea identificării eventualelor persoane care nu s-au putut evacua şi trebuie salvate. Evacuarea s-a realizat pe terenul de sport din curtea şcolii, iar activitatea s-a încadrat în baremele de timp stabilite.

Exercitiu de evacuare a unei scoli | imaginea 2 Reprezentantul I.S.U. Vrancea a purtat o discuţie cu elevii prin care a evidenţiat modul corect de comportare în astfel de situaţii. Astfel, s-a reamintit că orice semnal de alarmă trebuie luat în serios şi că fiecare persoană trebuie să cunoască traseul de evacuare spre exterior din încăperea în care se află. Toate trecerile, coridoarele şi scările care, în caz de pericol, sunt căi de evacuare şi salvare trebuie menţinute libere permanent. Salvarea oamenilor primează stingerii incendiilor.

În cazul producerii unor situaţii de urgenţă, se părăseşte încăperea în ordine şi linişte, dar rapid. Nu se iau obiecte personale care ar putea încetini evacuarea, iar cadrul didactic se asigură că nu a rămas nimeni în încăpere. În cazul în care nu se poate efectua evacuarea în condiţii de siguranţă (culoare pline de fum sau diverse obstacole pe căile de evacuare), elevii se vor întoarce în clasă şi se vor poziţiona în dreptul ferestrelor pentru a putea fi observaţi de echipajele de salvatori.

Această acţiune la care au participat 105 elevi şi 7 cadre didactice a avut ca scop pregătirea personalului didactic pentru a conduce şi organiza evacuarea elevilor într-o situaţie reală, dar şi instruirea elevilor asupra regulilor de comportare atât în timpul unui cutremur, cât şi după producerea lui .

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.