Explozie la un punct de transformare a energiei electrice din orașul Odobești

Duminică, 23 Martie 2014Vrancea

Explozie la un punct de transformare a energiei electrice din orasul Odobesti | imaginea 1 În zona centrală a oraşului Odobeşti a avut loc o explozie la un punct de transformare a energiei electrice. Alimentarea cu energie electrică a oraşului este întreruptă, fiind afectate atât locuinţele particulare cât şi agenţii economici din localitate. Acesta a fost scenariul general al exerciţiului desfăşurat joi, 20 martie a.c. cu începere de la ora 12.30.

Explozia postului TRAFO este urmată de un incendiu ce a cuprins punctul de transformare a energiei electrice, cu tendinţă de propagare la clădirea în care funcţionează sediul local al Băncii Transilvania şi blocul de locuinţe aflat în imediata vecinătate. Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă şi serviciile deconcentrate din subordinea Consiliului Local Odobeşti, imediat după producerea exploziei urmate de incendiu, acţionează pentru evacuarea persoanelor din locurile cu pericol, localizarea şi lichidarea incendiului de la punctul de transformare cu autospeciala din dotare şi limitarea propagării acestuia la vecinătăţi.

De asemenea, la primirea apelului telefonic, subofiţerul operativ din punctul de comandă al inspectoratului a luat măsuri pentru alarmarea, în vederea deplasării la locul izbucnirii incendiului, a gărzii de intervenţie din cadrul Detaşamentul de Pompieri Focşani, verificarea intrării în dispozitiv a SVSU şi alarmarea CLSU Odobeşti pentru a realiza intervenţia serviciilor deconcentrate şi raportarea inspectorului şef al ISU Vrancea despre evenimentul produs. Luând la cunoştinţă despre situaţia creată, acesta ordonă prealarmarea forţelor prevăzute în planul de intervenţie la incendiu, raportarea situaţiei la I.G.S.U., informarea preşedintelui Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea despre situaţia creată, constituirea forţelor în rezervă la nivelul structurilor de intervenţie din subordine, prin alarmarea personalului din turele libere, ia măsuri pentru monitorizarea situaţiei create, menţinerea, în permanenţă, a legăturii cu forţele de intervenţie şi prealarmarea şi constituirea grupei operative a inspectoratului.

În timpul intervenţiei pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit la postul TRAFO se anunţă că, din cauza lipsei alimentării cu energie electrică şi a nefuncţionării instalaţiilor de recirculare a agentului termic la centrala termică a hotelului „Mioriţa” a avut loc un incendiu ce a cuprins spaţiul centralei termice situat la demisolul hotelului cu tendinţă de propagare la parterul hotelului şi la etajele superioare ale acestuia. Din cauza degajării mari de fum, două persoane au rămas blocate şi nu pot părăsi imobilul. Din cauza scânteilor purtate de vânt, două case locuit aflate în vecinătatea grădinii de vară a oraşului Odobeşti au luat foc, iar incendiul ameninţă să se extindă şi la locuinţele învecinate. Din cauza cantităţii mari de fum ce învăluie centrul oraşului Odobeşti, un microbuz care transporta elevii intră în coliziune cu un autoturism în intersecţia din centrul oraşului. 7 elevi sunt răniţi grav şi necesită ajutor medical de urgenţă, iar o persoană rămâne încarcerată în autoturism.

Explozie la un punct de transformare a energiei electrice din orasul Odobesti | imaginea 2 Personalul medical soseşte la locul evenimentului, transmite datele referitoare la numărul pacienţilor şi gravitatea rănilor la dispeceratul 112 şi se solicită punerea în aplicare a Planului Roşu pentru zona Odobeşti. Se execută triajul victimelor şi se acordă primul ajutor medical concomitent cu transportul acestora la spital. Medicul şef UPU - SMURD ajunge la locul intervenţiei şi îndeplineşte funcţia de Director al Operaţiunilor de Salvare Medicală. Acesta ia în subordine echipajele SMURD Vrancea şi echipajele SAJ Vrancea după sosirea acestora la locul intervenţiei, hotărăşte locul de amplasare a postului medical avansat, execută triajul, primul ajutor medical calificat şi brancardajul victimelor la locul accidentului şi în postul medical avansat, ajutat de personalul medical SAJ, SMURD Vrancea şi personalul ISU, asigură asistenţa medicală calificată a victimelor, coordonează transportul acestora la spital şi asigură asistenţa medicală calificată pe timpul transportului.

Inspectorul şef îndeplineşte funcţia de Comandant al Operaţiunilor de Salvare pentru coordonarea acţiunilor la locul intervenţiei, conduce şi coordonează intervenţia, ajutat de directorul al operaţiunilor de salvare medicală pe linie medicală şi de şeful Grupei Operative pe linie de intervenţie. Fiecare echipaj continuă misiunile specifice fiecărei structuri până la finalizarea intervenţiei. La exerciţiu au participat 2 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, 1 autospecială de descarcerare, 1 ambulanţă SMURD şi 1 modul de intervenţie la dezastre din cadrul Detaşamentului de pompieri Focşani, iar din partea Staţiei de pompieri Vidra au intervenit 1 autospecială de lucru cu apă şi spumă şi 1 ambulanţă SMURD. De asemenea, au intervenit din partea S.V.S.U. Odobeşti 1 autospecială de lucru cu apă şi spumă, 2 ambulanţe de la SAJ Vrancea, 3 echipaje de poliţie, 1 echipaj jandarmi şi reprezentanţi ai CLSU.

Scopurile generale ale acestui exerciţiu complex au fost: verificarea concepţiei de acţiune stabilită prin planul organizării şi desfăşurării intervenţiei în cazul producerii unor situaţii de urgenţă generate de incendii; verificarea concepţiei şi a modului de punere în practică a Planului Roşu la nivelul judeţului Vrancea; verificarea modului de organizare a cooperării între forţele participante şi stabilirea căilor de perfecţionare a acestei activităţi; verificarea timpilor de intrare în acţiune a forţelor care cooperează în cadrul exerciţiului; verificarea sistemului de transmisiuni din dotarea forţelor angrenate în misiune şi a modului de aplicare a planului comun de acţiune pentru limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă.

Galerie imagini