Cutremur urmat de incendiu în Bistrița

Marți, 15 Aprilie 2014Bistrița-Năsăud

Cutremur urmat de incendiu in Bistrita | imaginea 1 Marți, 15 aprilie a.c., pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Bistriţa” au desfăşurat un exerciţiu complex în cadrul căruia s-a verificat modul de acţiune al forţelor de intervenţie, în condiţiile producerii unei serii de incendii şi avarii ale construcţiilor şi instalaţiilor utilitare generate de un cutremur puternic la un operator economic din municipiul Bistriţa, strada Industriei.

În momentul producerii evenimentelor, în clădirile situate pe platforma industrială a operatorului economic îşi desfăşurau activitatea peste 1000 de persoane. Scenariul prevedea afectarea reţelelor electrice şi de comunicaţii, localizarea şi lichidarea unui număr de trei incendii izbucnite în zone diferite ale platformei industriale şi evacuarea tuturor persoanelor din zonele de risc. De asemenea, scenariul prevedea faptul că, pe fondul panicii, în încercarea de autoevacuare, un autoturism a fost surprins de materialele căzute de la nivelul superior al unei clădiri afectate, două persoane au rămas încarcerate, iar pentru scoaterea lor a fost necesară intervenţia echipajelor de descarcerare.

Cutremur urmat de incendiu in Bistrita | imaginea 2 Imediat, a fost organizată activitatea de evacuare a muncitorilor. Inundarea cu fum dens şi toxic a clădirilor şi a platformei a îngreunat prima intervenţie asigurată de personalul specializat al operatorului economic. Pentru gestionarea corespunzătoare a situaţiilor prevăzute în scenariu, la locul exerciţiului au fost direcţionate două echipaje de stingerea incendiilor, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD.

Exerciţiul a urmărit antrenarea forţelor profesioniste de intervenţie în organizarea şi coordonarea acţiunilor de intervenţie, perfecţionarea pregătirii efectivelor în executarea operaţiunilor de stingere a incendiilor, de căutare – salvare şi descarcerare, precum şi timpii de răspuns în astfel de situaţii. De asemenea, a fost urmărit atât modul de intervenţie al personalului specializat din cadrul operatorului economic, cât şi executarea evacuării muncitorilor în condiţii optime. Scopul exerciţiului a fost atins prin verificarea capacităţii de acţiune în cazul producerii unor situaţii de urgenţă variate, complexe şi care presupun o desfăşurare amplă de forţe şi mijloace.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.