“JRM-2014” un proiect de succes de cooperare internațională
Exerciţiul comun româno-bulgar „JRM - 2014”, desfăşurat pe parcursul săptămânii 7 – 12 aprilie, atât în localitatea Svishtov, cât şi în oraşul Zimnicea, a luat sfârşit. Acesta a reprezentat ultima etapă a proiectului strategic „Joint Risk Monitoring during Emergencies in the Danube Area Border”, finanţat prin Programului de Cooperare Transfrontalieră Romania - Bulgaria 2007-2013, fiind destinat testării în practică a instrumentelor de facilitare şi reglementare a cooperării bilaterale transfrontaliere în situaţii de urgenţă şi a operaţiunilor de răspuns la dezastre.
Pe timpul aplicaţiei în teren s-a acţionat conform Planului de Intervenţie Comună în domeniile de competenţă ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi Directoratului Generale de Pompieri şi Protecţie Civilă din Republica Bulgaria şi a procedurilor asociate. Managementul consecinţelor producerii unui cutremur în zona transfrontalieră a oferit participanţilor posibilitatea de a-şi testa capabilităţile de răspuns în gestionarea intervenţiilor la incendii, accidente chimice, cele în mediul acvatic, căutare-salvare urbană şi în mediu contaminat, asanare pirotehnică, descarcerare, salvare de la înălţime, evacuare şi asistenţă medicală de urgenţă, precum şi procesul de luare a deciziei în astfel de situaţii.
Totalul forţelor implicate în acest eveniment a depăşit 450 de persoane, fiind utilizate peste 60 de mijloace tehnice de intervenţie diferite, provenite de la zece unităţi subordonate IGSU, dar și de la un detaşament de intervenţie din ţara vecină, constituit din 16 pompieri şi 4 mijloace tehnice de intervenţie. Pe toată durata desfăşurării exerciţiului, salvatorii au fost dislocaţi într-o bază de operaţii, asemenea unei situaţii reale.
Vineri 11 aprilie a.c., a avut loc prezentarea exerciţiului, cu participarea reprezentanţilor Cancelariei Primului Ministru, oficialităţilor din Republica Bulgaria, a conducerii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, a autorităţilor administraţiei publice şi presei locale, iar la sfârşit s-au vizitat locurile de desfăşurare a activităţilor. Sâmbătă, 12 aprilie a.c., s-a realizat evaluarea primară cu participarea personalului cu atribuţii de planificare, conducere, coordonare şi evaluare în cadrul exerciţiului. Din concluziile evaluării a reieşit faptul că exerciţiul şi-a îndeplinit obiectivele propuse, atât pompierii români, cât şi cei bulgari acţionând conform Planului de Intervenţie Comună în zona riverană Dunării şi a procedurilor asociate, fiind dezvoltate deprinderi de lucru şi armonizarea pregătirii personalului structurilor de intervenţie. Astfel de exerciţii urmează a fi organizate la fiecare trei ani.
Reprezentantul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, împuternicit prim-adjunct al inspectorului general, col.ing. Mugurel Ioan Stanov a ținut să mulțumească experţilor şi observatorilor pentru faptul că au participat la acest proiect şi pentru evaluările făcute, echipelor din Republica Bulgaria cât şi specialiştilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pentru disciplina şi profesionalismul de care au dat dovadă şi nu în ultimul rând autorităţilor publice locale şi tuturor instituţiilor implicate în derularea exerciţiului comun româno-bulgar “Joint Risk Management - 2014”.
În alocuțiunea rostită la încheierea exercițului Stanov a menționat: “A fost o oportunitate interesantă pentru noi să organizăm acest exerciţiu complex prin intermediul căruia s-a urmărit îmbunătăţirea pregătirii şi intervenţiei la urgenţe, eficientizarea prevenirii, monitorizarea şi limitarea consecinţelor dezastrelor şi lupta pentru combaterea poluării factorilor de mediu în zona eligibilă a programului. Totodată, pe timpul activităţilor s-a acţionat conform Planului de Intervenţie Comună în domeniile de competenţă ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi Directoratului General de Pompieri şi a procedurilor asociate, au fost dezvoltate deprinderi de lucru şi, nu în utlimul rând, s-a urmărit armonizarea pregătirii personalului structurilor de intervenţie.”
Stanov a mai precizat că pe durata desfăşurării exerciţiului echipele s-au confruntat cu evenimente variate şi deosebit de complexe, fiind solicitate toate resursele umane şi materiale. “Consider că acest exerciţiu a oferit noi elemente specialiştilor în direcţia perfecţionării activităţii în domenii specifice şi a constituit cadrul optim pentru schimbul de experienţă şi informaţii pentru prevenirea şi reducerea pericolelor ce ar putea ameninţa comunităţile şi populaţia civilă. Consider că am luat parte la un exerciţiu deosebit de util, la care Inspectoratul General pentru Sitauţii de Urgenţă a avut contribuţii multiple. Am învăţat mai mult, am înţeles mai bine ce înseamnă cooperarea transfrontalieră şi plecăm cu o experienţă în plus.” - a mai adăugat reprezentantul I.G.S.U.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.