Accident grav în municipiul Huşi
Marţi, 24 februarie a.c., în jurul orei 10.10, pe Drumul European 581, pe sensul de deplasare către Huşi, s-a produs un accident de circulaţie grav, în care au fost implicate o autocisternă încărcată cu zece tone amoniac şi o autocisternă încărcată cu 27 tone motorină. Din fericire, acesta a fost scenariul exerciţiului cu titlul „Activitatea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi intervenţia forţelor specializate pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor unui accident rutier grav, urmat de incendiu şi accident chimic, pe raza municipiului Huşi”
În urma accidentului rutier produs pe fondul nerespectării regulilor de circulaţie, a rezultat răsturnarea celor două autocisterne în afara părţii carosabile, pe partea stângă a DE 581, pe sensul de deplasare către Huşi, precum şi o persoană decedată, două persoane rănite uşor, o persoană rănită grav rămasă încarcerată în cabina autocisternei încărcate cu motorină şi apariţia unor fisuri în cisterna încărcată cu amoniac, ce determină scurgeri de substanţă periculoasă spre sediul STPF Huşi.
Exerciţiul a avut ca obiectiv general verificarea timpului de reacţie şi a posibilităţilor tehnice de intervenţie a forţelor şi mijloacelor tehnice conform registrului de capabilităţi, precum şi pregătirea instituţiilor care trebuie să intervină în cazul unui asemenea dezastru (tip de risc: accidente, avarii, explozii şi incendii în activităţi de transport).
Structurile participante la acest exerciţiu au fost: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Podul Înalt” al judeţului Vaslui, Inspectoratul de poliţie al judeţului Vaslui, Serviciul teritorial al poliţiei de frontieră, Inspectoratul judeţean de jandarmi Vaslui, UM 01776 Huşi, Comisariatul Judeţean Vaslui al Gărzii de Mediu, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Huşi, SC E-on, SC Gaz-Est şi SC Drumuri Naţionale Bârlad.
Acţiunea s-a încheiat cu analiza modului şi capacităţii de intervenţie în cazul producerii unei astfel de situaţii, concluzia fiind că toate forţele participante pot gestiona corect şi coerent o situaţie de urgenţă de o asemenea anvergură. Exerciţiul a fost organizat în baza planului cu principalele activităţi ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, premergător zilei de 28 Februarie „Ziua Protecţie civile”.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.