Exerciţiu pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă de mare complexitate, produsă în Masivul Ceahlău

Duminică, 18 Octombrie 2015Neamț

Exercitiu pentru gestionarea unei situatii de urgenta de mare complexitate  produsa in Masivul Ceahlau | imaginea 1 Vineri, 2 octombrie a.c., s-a desfăşurat un exerciţiu de cooperare cu forţe şi mijloace în teren cu tema ”Activitatea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ în cooperare cu alte componente ale sistemului de management al situaţiilor de urgenţă pentru intervenţia în cazul producerii unui incendiu la o unitate de cazare turistică de pe Muntele Ceahlău, cu extindere la fondul forestier”.

Obiectivele generale ale acţiunii:

creşterea calităţii în managementul misiunilor specifice prin antrenarea structurilor de conducere în luarea deciziilor în timp scurt;

antrenarea întregului personal participant în punerea în aplicare a planurilor şi procedurilor de intervenţie, conform încadrării şi misiunilor primite;

verificarea viabilităţii concepţiei de acţiune stabilită prin procedurile de intervenţie şi în special a veridicităţii informaţiilor cuprinse în registrul de capabilităţi al judeţului Neamţ;

verificarea gradului de pregătire a personalului unităţii pentru executarea acţiunilor de intervenţie în teren muntos, accidentat;

îmbunătăţirea cooperării cu structurile Sistemului de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

Exercitiu pentru gestionarea unei situatii de urgenta de mare complexitate  produsa in Masivul Ceahlau | imaginea 2

Incendiu la cabană şi pădure

Conform scenariului, la ora 10:00, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ este anunţat, prin apel la 112, că a izbucnit un incendiu la mansarda unei cabane de pe muntele Ceahlău, întregul acoperiş al construcţiei fiind cu repeziciune cuprins de flăcări şi că, pe platoul complexului turistic, se aflau 15 persoane autoevacuate şi că alte persoane au coborât spre o altă cabană, pe diferite trasee.

Din informaţiile primite de dispecerul de serviciu de la staţia meteorologică aflată pe vârful Toaca, de unde există vizibilitate directă spre obiectivul afectat, vântul sufla cu putere din direcţia E – V existând pericolul incendierii vegetaţiei forestiere din jurul cabanei, flăcările având o lungime considerabilă şi fiind aplecate spre partea din spate a cabanei.

Dispeceratul a alertat, în primă-fază, Detaşamentele de Pompieri Piatra Neamţ, Târgu Neamţ şi Unitatea Specială de Aviaţie IAŞI. De la fiecare dintre cele două subunităţi au început deplasarea către locul indicat, pompieri echipaţi cu materiale de primă-intervenţie. În acelaşi timp, au fost mobilizate forţe şi pregătite mijloace de intervenţie (bazine pentru apă, motopompe transportabile şi accesorii de refulare a apei), spre a fi transportate pe muntele Ceahlău de către elicopterul Unităţii Speciale de Aviaţie IAŞI, de pe Stadionul Bicaz (Detaşamentul Piatra Neamţ) şi de la sediul Gărzii de Intervenţie Poiana Teiului.

Fiind anunţat despre eveniment, primarul comunei Ceahlău a dispus imediat mobilizarea tuturor forţelor Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv SVSU. De asemenea, au fost anunţate despre eveniment Administraţia Parcului Naţional CEAHLĂU, Serviciul Public Salvamont, IJJ - Subunitatea de Jandarmi Montani.

Exercitiu pentru gestionarea unei situatii de urgenta de mare complexitate  produsa in Masivul Ceahlau | imaginea 3

Extinderea incendiului la mănăstirea “Sfântul Ştefan cel Mare şi Sfânt”, mobilizare de forţe ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă

În scurt timp, un angajat al cabanei anunţă, printr-un alt apel la 112, că: „Din cauza intensificărilor de vânt incendiul s-a propagat la vegetaţia uscată din jurul cabanei. Scânteile rezultate din arderea materialului lemnos sunt ridicate de vânt şi duse spre fondul forestier din zonă. Nu sunt turişti blocaţi în cabană şi nici surse suplimentare de pericol (butelii sau alte aparate aflate sub presiune). Incendiul s-a propagat spre Mânăstirea cu hramul Sfântul Ştefan cel Mare şi Sfânt”.

În acelaşi timp, un turist aflat în zonă evenimentului a comunicat prin „112” următoarele informaţii: „Incendiul se manifestă la partea de est a lăcaşului de cult. 1 preot din mănăstire şi 2 enoriaşi au început să desfăşoare acţiuni pentru localizare şi lichidare. Există pericolul extinderii incendiului la clădirea de chilii şi la fondul forestier de pe versantul vestic al Muntelui Ceahlău”.

Situaţia a fost raportată inspectorului şef al unităţii, care a ordonat mobilizarea întregului efectiv al Detaşamentelor de Pompieri Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ şi a prezentat situaţia prefectului judeţului Neamţ, cu propunerea de mobilizare a tuturor forţelor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care au atribuţii în gestionarea acestui tip de eveniment.

Conform ordinului prefectului, au fost mobilizate forţe ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Neamţ şi Serviciului de Ambulanţă judeţean Neamţ.

Ulterior, a fost solicitat sprijinul tuturor forţelor implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă sau care au încheiat protocoale de colaborare cu unitatea noastră, respectiv Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Mihail Grigorie Sturza” al judeţului Iaşi (un ofiţer şi un subofiţer cu autospeciala Punct de comandă Mobil), Asociaţia Club Off Road Piatra Neamţ (pentru transportul personalului şi tehnicii până în Poiana Stănile), Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale oraşului Bicaz şi comunei Bicazu-Ardelean.

Exercitiu pentru gestionarea unei situatii de urgenta de mare complexitate  produsa in Masivul Ceahlau | imaginea 4

Primele forţe ajunse la locul evenimentului, în jurul orei 12.00, au raportat următoarele:

  • Cabana a ars în procent de 50 %;
  • Mânăstirea este parţial afectată, incendiul fiind posibil a se propaga la fondul forestier de pe versantul Vestic al muntelui;
  • Scânteile produse pe timpul arderilor la cabană au determinat aprinderea vegetaţiei forestiere din Parcul Naţional Ceahlău – Rezervaţia ştiinţifică „Ocolaşul Mare”;
  • Rezerva de apă este consumată în proporţie de 50%;
  • Hidrantul mânăstirii nu mai poate fi utilizat, fiind amplasat prea aproape de locul de manifestare a incendiului;
  • Sunt cel puțin 2 persoane intoxicate cu fum şi cu arsuri minore care necesită îngrijiri medicale.

Primele acţiuni au constat în acordarea primului-ajutor calificat persoanelor intoxicate şi transportul acestora cu elicopterul la stadionul Bicaz, de unde au fost preluate de un echipaj SAJ, şi efectuarea de operaţiuni pentru localizarea şi lichidarea incendiului, atât cu mături, lopeţi, apă din rucsacii de stins incendii, cât şi cu apă refulată din bazinele cu apă existente, cu ajutorul motopompelor.

Pe măsură ce au ajuns la locul evenimentului, forţele au fost grupate în sectoare de stingere, în funcţie de tehnica de care dispuneau. Ulterior, elicopterul a acţionat pentru stingere, refulând apă asupra focarelor, prin intermediul dispozitivului tip bambi-bucket.

Turişti izolaţi

La scurt timp, în dispeceratul integrat ISU - Ambulanţă se primeşte un apel de urgenţă prin care se comunică faptul că o persoană care se autoevacua de la cabana Dochia pe traseul „Lutul Roşu” a suferit o fractură la piciorul stâng, este supraponderală şi necesită de urgenţă asistenţă medicală şi că o altă persoană a rămas izolată pe platoul Detunate, din cauza propagării incendiului.

În primul caz, a acţionat Serviciul Public Salvamont pentru evacuarea victimei, care a fost preluată de echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, iar în cel de-al doilea, Unitatea Specială de Aviaţie Iaşi.

Exercitiu pentru gestionarea unei situatii de urgenta de mare complexitate  produsa in Masivul Ceahlau | imaginea 5

Schimbarea direcţiei vântului şi creşterea vitezei acestuia, element de dificultate în gestionarea situaţiei de urgenţă

În jurul orei 13:00, viteza vântului a crescut, schimbându-şi direcţia spre est. Toate forţele aflate pe frontul estic al zonei cuprinse de incendiu s-au retras pe o porţiune de aproape jumătate de kilometru, unde, pentru localizare, au realizat benzi de izolare a incendiului, în interiorul zonei care a fost iniţial afectată. Pe celălalt front, echipele au continuat cu acţiuni de stingere.

Avion prăbuşit

Pe tot parcursul acţiunii, atât drone, cât şi avioane fără pilot au monitorizat zona, informaţiile fiind transmise în punctul de comandă, cu scopul luării deciziilor. Tehnica menţionată aparţine Asociaţiei Române de Aeromodelism şi S.C. Sierra Modellsport S.R.L. Botoşani.

La ora 16:30, în dispeceratul integrat I.S.U. - Ambulanţă a primit un apel de urgenţă prin care s-a comunicat faptul că un avion ultrauşor, care efectua misiuni de supraveghere aeriană a zonei afectate de incendiu, a încetat brusc comunicarea cu punctul de comandă avansat în momentul transmiterii unor informaţii despre o avarie produsă la bord.

Se cunoaştea cu aproximaţie traiectoria de zbor. Informaţiile au fost transmise în punctul de comandă şi, apoi, personalului care s-a ocupat cu monitorizarea aeriană folosind dronele. Avionul a fost localizat, fiind trimise forţe pentru operaţiuni de salvare.

Galerie imagini