Exerciţiu de alarmare publică, protecţie şi intervenţie în caz de inundaţii - „Râuşor 2016”

Sâmbătă, 02 Aprilie 2016Argeş

Exercitiu de alarmare publica  protectie si interventie in caz de inundatii    Rausor 2016 | imaginea 1 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş, Administraţia Bazinală a Apelor Argeş-Vedea şi celelalte instituţii din Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă (IPJ, IJJ, SAJ, Salvamont) au organizat și desfășurat, miercuri, 30 martie a.c., exerciţiul de alarmare publică, protecţie şi intervenţie în caz de inundaţii, în aval de barajul Râușor, exercițiu care a avut loc la C.H.E. Lerești, S.H. Câmpulung și localităţile Lereşti, Schitu Goleşti, Mihăeşti şi Stâlpeni.

Scenariul exerciţiului a fost următorul:

Luni, 28 martie a.c. – ora 08.00, ANM a emis o avertizare meteorologică COD PORTOCALIU pentru zona de nord a judeţului Argeş (precipitaţii de aproximativ 100 l/mp şi izolat 150 – 200 l mp în intervalul de timp 29 – 30 martie 2016). Pe baza avertizării meteorologice, în data de 28 martie a.c. – ora 10.00, INHGA a emis o avertizare hidrologică COD PORTOCALIU pentru bazinul hidrografic superior al Râului Târgului (probabilitate de depăşire a Cotelor de Apărare la staţiile hidrometrice aferente BH superior al r. Târgului în perioada 29 – 30 martie 2016).

Marţi, 29 martie a.c. – ora 20.00, în partea de nord a județului Argeș s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 7 grade pe scara Richter, fiind afectate liniile de transport și distribuție a energiei electrice, CHE Lerești nemaiputând funcționa. Cele două grupuri electrogene de 125 kvA, situate pe malul stâng și drept al barajului Râușor, care constituie alimentarea de rezervă, nu mai pot funcționa pentru manevrarea echipamentelor hidromecanice ale golirii de fund și ale golirii de semiadâncime aferente barajului Râușor. Urmare a cutremurului înregistrat, pe Drumul Județean situat pe malul stâng al lacului de acumulare Râușor, au apărut crăpături în asfalt. Reprezentanții ABA Argeș Vedea au monitorizat situația înregistrată, prin montarea în regim de urgență de reperi, urmărindu-se evoluția fenomenului.

În data de 29 martie a.c., urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele 24 de ore în bazinul hidrografic superior al r. Râul Târgului și a cutremurului înregistrat, din versantul mal stâng al lacului de acumulare Râușor s-a dislocat un volum de aproximativ 1 mil mc, acesta alunecând în acumulare, creându-se o viitură puternică, cu un debit maxim de aproximativ 500 mc/s.

Având în vedere situația de urgență înregistrată și, ținând cont că nivelul in lacul de acumulare Râușor – r. Râul Târgului are o tendință de creștere rapidă (50 cm / oră), Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea a emis Avertizarea Hidrologică de Fenomene Imediate – COD ROSU pentru r. Râul Târgului (sector aval acumularea Râușor), aceasta fiind transmisă și către CLSU din localitățile Lerești, Schitu Golești, Mihăești, Stâlpeni.

Miercuri, 30 martie a.c. - ora 10.00, deversările controlate efectuate au condus la crearea unei unde de viitură şi au pus în pericol localităţile aflate în aval: Lereşti, Schitu Goleşti, Mihăeşti şi Stâlpeni.

Miercuri, 30 martie a.c. - ora 11.00, ca urmare a creării undei de viitură şi instabilităţii amenajărilor hidrotehnice, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş, în colaborare cu S.H. Câmpulung, au propus preşedintelui Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă să dispună declararea „STĂRII DE ALERTĂ”, introducerea semnalului ALARMĂ LA DEZASTRE, evacuarea populaţiei şi bunurilor materiale din localităţile Lereşti, Schitu Goleşti, Mihăeşti şi Stâlpeni.

Miercuri, 30 martie a.c. - ora 13.00, inundaţiile produse au provocat numeroase distrugeri materiale. Au fost afectate căile de comunicaţii rutiere, fiind avariate construcţii, poduri, lucrări hidrotehnice, punând în pericol localităţile situate în aval: Lereşti, Schitu Goleşti, Mihăeşti şi Stâlpeni. Pe timpul acţiunilor de autoevacuare, mai multe persoane au fost surprinse de unda de viitură şi s-au refugiat în zone protejate, de asemenea au existat indicii că mai multe persoane erau înecate în zona polderului Lereşti. Personalul de exploatare al SH Câmpulung, care monitoriza permanent starea lucrărilor hidrotehnice şi evoluţia situaţiei create, a observat creşterea infiltraţiilor peste limitele de atenţie, ce au generat o breşă de aproximativ 2 m în malul stâng al barajului Râuşor.

Exercitiu de alarmare publica  protectie si interventie in caz de inundatii    Rausor 2016 | imaginea 2

Prin această simulare s-a urmărit:

  • verificarea modului de funcţionare a fluxului informaţional - decizional pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii;
  • verificarea modului de conlucrare a tuturor structurilor implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii;
  • verificarea modului de utilizare a Harţilor de Hazard şi de Risc la Inundaţii şi introducerea acestora în Planurile Locale şi Judeţene de Apărare Împotriva Inundaţiilor;
  • verificarea modului în care se primesc şi transmit informaţiile între structurile implicate în scenariul exerciţiului de simulare;
  • verificarea modului în care membrii Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă cunosc prevederile Planurilor Locale de Apărare Împotriva Inundaţiilor;
  • verificarea modului în care şefii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă cunosc atribuţiile ce le revin pentru managementul riscului la inundaţii la nivel local;
  • verificarea modului în care este organizat fluxul informaţional pentru avertizarea populaţiei, până la nivelul fiecărui sat aparţinător al unităţii administrativ- teritoriale;
  • verificarea modului de desfăşurare a operaţiunilor de intervenţie în situaţia specifică creată conform concepţiei exerciţiului;
  • evaluarea riscurilor şi stabilirea măsurilor de protecţie pentru personalul de intervenţie şi cel complementar;
  • compararea datelor reale cu cele rezultate din calculul forţelor şi mijloacelor necesare pentru acest tip de intervenţie;
  • verificarea eficienţei semnalelor de alarmă în aval de Barajul Râuşor şi a funcţionării mijloacelor de transmisiuni şi comunicaţii;
  • pregătirea populaţiei pentru cunoaşterea semnalelor de alarmare şi aplicarea măsurilor de protecţie şi evacuare;
  • pregătirea psihologică a forţelor participante şi populaţiei pentru cunoaşterea modului de comportare pe timpul înlăturării efectelor negative produse de inundaţii.

Galerie imagini