Intervenție la fabrica de confecții
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Barbu Știrbei al județului Călărași a desfăşurat un amplu exerciţiu tactic, fiind simulate intervenţii pentru evacuarea personalului în caz de cutremur, stingerea unui incendiu la o centrală termică, salvarea de persoane aflate la înălțime şi acordarea primului ajutor în cazul mai multor persoane accidentate
În ziua de 29 septembrie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență Barbu Știrbei al județului Călărași a desfăşurat un exerciţiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren pe raza municipiului Călăraşi, în perimetrul unei fabrici de confecții din zona complexului sportiv municipal.
La acest amplu exercițiu tactic de cooperare au participat forțe de intervenție și autospeciale din cadrul: I.S.U. Călărași, I.P.J. Călărași, Serviciul Județean de Ambulanță și Jandarmeria Călărași.
Potrivit scenariului exercițiului tactic cu forțe și mijloace în teren, în data de 29.09.2016, în jurul orei 1100, teritoriul României a fost afectat de un puternic cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara RICHTER, produs în zona Vrancea, cu epicentrul în localitatea Coteşti la adâncimea de 80 km. Durata mișcării telurice a fost de aproximativ 70 secunde. Au urmat câteva replici dar de mică intensitate. În județul Călărași multe clădiri au fost afectate, câteva zeci fiind prăbușite total.
Unul dintre cele mai afectate obiective economice din municipiul Călărași a fost o societate care are ca obiect de activitate confecţiile textile. Obiectivul este amplasat în municipiul Călăraşi, în imediata apropiere a unui supermarket şi a I.P.J. Călăraşi. În cadrul societăţii se pot afla concomitent un maxim de 600 persoane, circa 500 desfăşurându-şi activitatea în clădirea zonei de producţie.
Mai concret, conform scenariului aplicației, în data de 29.09.2016, începând cu ora 11.00, ca urmare a cutremurului produs în zona Vrancea, având în vedere necesitatea de evaluare a siguranței construcțiilor post-eveniment și a riscului producerii unor eventuale replici se impune evacuarea personalului societăţii pe locurile special amenajate. În jurul orei 11.25, pe fondul producerii seismului, fapt ce a condus la apariţia unor defecţiuni electrice la centrala termică a obiectivului, s-a produs un incendiu, acesta extinzându-se cu repeziciune şi la acoperişul clădirii pe o suprafaţă de circa 150 mp. S.P.S.U. al societății acţionează pentru limitarea extinderii incendiului în interiorul clădirii. Pentru stingerea incendiului de pe acoperişul acesteia este necesară intervenţia serviciilor profesioniste pentru situații de urgență din cadrul I.S.U. Călăraşi, intervenție solicitată imediat prin intermediul SNUAU 112. La ora 11.50, pe fondul producerii seismului, un număr de 3 persoane au rămas blocate la etajul al doilea al clădirii de producţie cu posibilitatea de a fi suferit diverse traume, fiind necesară salvarea acestora şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă.
La ora 12.20, pe latura de Nord-Vest a clădirii magazinului de prezentare se simte un miros puternic, nefiind identificată sursa mirosului și nici substanța care îl degaja, fapt ce impune solicitarea unui echipaj de primă cercetare și evaluare C.B.R.N., efectuarea de măsurători pentru identificarea substanţei şi limitarea eventualelor efecte negative ale acesteia. La ora 12.50, ulterior acțiunii de evacuare a personalului, la efectuarea prezenţei s-a constatat lipsa gestionarului depozitului de materiale prime situat la parterul clădirii de producţie. Accesul în depozit este blocat de rafturi prăbușite la intrarea în depozitul de materiale.
Având în vedere mărimea spațiului, multitudinea de încăperi și compartimentarea depozitului, se impune căutarea persoanei dispărute cu ajutorul echipajului canin, salvarea acesteia şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă.
Tema exerciţiului tactic de cooperare a fost - Desfăşurarea unui exerciţiu de conducere, cu forţe în teren (EXFT) în cazul unui cutremur, urmat de un incendiu şi de salvare de persoane din medii ostile vieţi i-; și cu această ocazie au fost avute în vedere următoarele: consolidarea cunoştinţelor şi perfecţionarea deprinderilor comandanţilor şi echipajelor Gărzii de Intervenţie în conducerea şi desfăşurarea acţiunilor de stingere a incendiilor şi limitării efectelor negative în cazul situaţiilor de urgenţă ce se pot produce în obiective cu pericol ridicat, prin: executarea întrunită a operaţiunilor de intervenţie; verificarea viabilităţii planului de intervenţie al obiectivului; verificarea timpilor operativi de intervenţie ai forţelor proprii; verificarea asigurării primei intervenţii (SPSU); identificarea surselor de alimentare cu apă şi verificarea posibilităţii alimentării pe timpul intervenţiei. organizarea, în teren, a cooperării cu instituţiile care asigură funcţiile de sprijin în situaţii de urgenţă; însuşirea concepţiei de acţiune şi antrenarea întregului personal în executarea atribuţiilor ce îi revin pe timpul intervenţiei; organizarea funcţionării sistemului de comunicaţii şi informatic; verificarea capacităţii operaţionale a subunităţii şi măsurilor de asigurare logistică a acţiunilor de intervenţiei; actualizarea şi perfecţionarea concepţiei de intervenţie în funcţie de modificările intervenite în obiectiv, raionul de intervenţie sau zona de competenţă.
Scopurile generale ale acestei aplicaţii tactice au fost următoarele: antrenarea structurilor de conducere în luarea deciziilor, privind verificarea fluxului informaţional decizional şi a cunoaşterii procedurilor de coordonare şi conducere în domeniul de competenţă; verificarea concepţiei de acţiune stabilită prin planul organizării şi desfăşurării exerciţiului, avându-se în vedere şi conţinutul planului de intervenţie; pregătirea psihologică a efectivelor proprii şi a personalului pentru cunoaşterea modului de comportare pe timpul acţiunilor de intervenţie şi salvare-evacuare în situaţia creată conform temei exerciţiului; organizarea, desfăşurarea şi coordonarea acţiunilor de stingere salvare şi evacuare; verificarea modului de cooperare între forţele participante la exerciţiu, modului de îndeplinire a sarcinilor personalului de pe locul de muncă şi stabilirea căilor de perfecţionare a acestei activităţi; verificarea instalaţiilor de alimentare cu apă (hidranţi exteriori, interiori, puţuri de alimentare cu apa); verificarea instalaţiilor de ventilare şi/sau exhaustare; modul de cronometrare a timpilor operativi de intervenţie.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.