Simulare de incendiu la Colegiul Naţional ,,Mihai Viteazul” Turda
Sursa Foto: ISU Cluj
Pompierii clujeni au desfășurat vineri, 22 februarie, a.c., un exercițiu de antrenament, alături de personalul didactic și elevii din Colegiul Naţional ,,Mihai Viteazul” Turda.
Astfel, s-au putut evalua timpii de răspuns ai echipelor de intervenție, modul în care se evacuează cei peste 600 de elevi și cadre didactice, dar și s-au putut informa, încă o dată, elevii și a personalul didactic despre riscurile potențiale și comportamentul adecvat în situații de urgență.
Scenariul a presupus un incendiu major, care a surprins și rănit trei persoane în spațiile incendiate/inundate cu fum. Operațiunile de căutare și evacuare au fost efectuate de către de pompieri și au implicat în exercițiu două autospeciale pentru stingerea incendiilor, o platformă pentru intervenții la înălțimi, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, un echipaj de prim ajutor calificat SMURD, precum și echipaje ale poliției, jandarmeriei și ale serviciului voluntar pentru situații de urgență din cadrul Primăriei Turda.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.