Tren de persoane deraiat în apropierea Gării Piatra-Olt
Sursa Foto: ISU Olt
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt a desfășurat joi, 25 iulie, a.c., un exercițiu la Gara CFR din orașul Piatra-Olt. Conform scenariului, un tren de persoane deraiază în apropierea Gării Piatra-Olt, iar în urma evenimentului izbucnește un incendiu la locomotiva trenului și 12 persoane sunt rănite.
Având în vedere numărul mare de victime la nivelul județului Olt se activează planul roșu de intervenție. La locul evenimentului se deplasează toate echipajele de prim ajutor din cadrul SMURD Olt, autospeciala pentru transport personal și victime multiple, autospeciala pentru descarcerare, cu modulul pentru dezastre și o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Toate victimele sunt evacuate din tren și se execută triajul acestora, rezultând o victimă cod negru (decedat), cinci victime cod roșu, trei victime cod galben și trei victime cod verde. Victimele sunt transportate în Punctul Medical Avansat și apoi evacuate către Unitățile de Primiri Urgențe.
Scopurile principale ale exercițiului au fost antrenarea structurilor de intervenție implicate și testarea viabilității planului roșu de intervenție.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.