Exercițiile îi pregătesc pentru situațiile de urgență reale
Sursa Foto: ISU Teleorman
Joi, 26 septembrie, a.c., în pădurea Vedea, pe raza municipiului Roșiorii de Vede, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman a organizat și desfășurat un exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace de intervenție pentru gestionarea unor situații de urgență generate de un incendiu de pădure.
Evenimentele create au fost cât mai complexe, prin simularea mai multor zone afectate de incendiu, cu propagarea rapidă a flăcărilor prin litiera pădurii, astfel încât acestea să fie abordate și rezolvate prin implicarea tuturor structurilor, într-un timp cât mai scurt și în mod profesionist. Cum nicio problemă nu vine singură, în zona incendiului de pădure a fost simulat și un accident rutier produs din cauza fumului provenit de la arderea vegetației uscate, rezultat cu două victime încarcerate.
Pentru rezolvarea acestor situații de urgență au fost implicate peste 60 de persoane, și anume: pompieri, personalul Ocolului Silvic, polițiști, jandarmi, personalul medical al SAJ Teleorman, membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Roșiorii de Vede și voluntari ai ISU Teleorman.
Obiectivele exercițiului au vizat perfecționarea deprinderilor personalului responsabil din cadrul instituțiilor responsabile, antrenarea tuturor forțelor participante în ducerea acțiunilor de limitare și înlăturare a urmărilor evenimentelor, asigurarea unui răspuns coordonat al structurilor cu atribuții de intervenție în cazul producerii unui incendiu la fondul forestier, verificarea condițiilor pe care le oferă particularitățile terenului și amplasamentelor din zona afectată, verificarea posibilităților de acțiune pentru limitarea consecințelor evenimentului și a celorlalte situații de urgență generate de acesta, în raport de dotarea specifică existentă, verificarea modului de organizare a cooperării și a funcționării fluxului informațional între forțele participante la exercițiu și stabilirea căilor de perfecționare a acesteia.
RECOMANDĂRI!
Având în vedere că o parte dintre cetățeni aleg să-și petreacă timpul liber în zonele de agrement amenajate în păduri sau parcuri și pentru ca distracția să nu fie tulburată de evenimente deosebite, cu urmări grave asupra populației sau mediului înconjurător, I.S.U. „A.D. Ghica” al județului Teleorman recomandă respectarea cu strictețe a următoarelor reguli de apărare împotriva incendiilor:
- focurile deschise se vor executa numai în locurile special amenajate și cu asigurarea în prealabil a mijloacelor de primă intervenție (stingătoare, apă);
- se interzice aprinderea focurilor în pădure sau la o distanţă mai mică de 100 m de liziera pădurii și lăsarea nesupravegheată a acestora;
- focul nu va fi lăsat în nicio împrejurare nesupravegheat, iar la finalizarea activităților, se va proceda la stingerea acestuia;
- este interzis lucrul cu foc deschis în condiții meteorologice nefavorabile (vânt) sau pe timpul nopții;
- fumatul, aruncarea la întâmplare a țigărilor ori a chibriturilor aprinse în zonele împădurite sunt strict interzise;
- respectați instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor afișate sau dispuse de personalul silvic;
- copiii nu trebuie lăsați nesupravegheați în apropierea focului;
- instalarea corturilor, autoturismelor și suprafețelor de picnic este interzisă în afara locurilor de campare;
- mențineți curățenia în pădure: aruncați în locurile special amenajate hârtiile, resturile de mâncare ori sticlele. Ele ar putea contribui la propagarea incendiilor în pădure;
- dacă întâlniți focuri lăsate de alții, stingeți-le;
- orice început de incendiu observat trebuie anunțat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 pentru a putea fi lichidat de pompieri înainte de a produce pagube materiale sau pierderi de vieți omenești.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.