Exerciţiu cu activarea Planului Roșu de Intervenție în orașul Găești

Sâmbătă, 02 Noiembrie 2019Dambovita
Foto: ISU Dambovita

Exercitiu cu activarea Planului Rosu de Interventie in orasul Gaesti | imaginea 1 Marţi, 29 octombrie, a.c., începând cu ora 10:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa a desfăşurat, în zona gării din oraşul Găeşti, un exerciţiu de cooperare şi conducere, cu forţe şi mijloace în teren, pentru „Pregătirea, organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de intervenţie pe timpul unei situaţii de urgenţă generate de un accident major pe căile de transport feroviar şi activarea Planului Roşu de Intervenţie al judeţului Dâmboviţa”.

SCENARIUL EXERCIŢIULUI

Situaţia Operativă Specială nr. 1

La ora 10:00, ISU Dâmboviţa este anunţat prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 despre producerea unui accident feroviar în zona trecerii la nivel cu cale ferată, în imediata apropiere a Gării Găești (pe sensul București-Pitești), în care au fost implicate un tren de transport lichide inflamabile și un microbuz de transport persoane. În urma producerii accidentului există un număr mare de victime (peste 12 victime), unele fiind încarcerate.

Situaţia Operativă Specială nr. 2

La ora 10:20, un cadru ISU Dâmbovița aflat la locul accidentului, în timp ce verifica starea vagoanelor de marfă, a observat scurgeri de lichid combustibil de la nivelul unui vagon afectat în urma accidentului feroviar. S-a identificat un vagon-cisternă încărcat cu aproximativ 25.000 litri de benzină.

CERINŢELE CONDUCERII EXERCIŢIULUI

Situația Operativă Specială nr. 1

  • declanșarea Planului Roșu de Intervenție al județului Dâmbovița și desfășurarea acţiunilor prevăzute în acest plan;
  • relaționarea adecvată între structurile cu atribuții în gestionarea evenimentelor apărute pe căile ferate, având în vedere specificul traficului feroviar și al incidentelor ce pot apărea;
  • gestionarea eficientă a evenimentului, având în vedere obiectivele cele mai importante: descarcerare și acordarea primului ajutor calificat, salvarea persoanelor, înlăturarea efectelor negative și reluarea traficului feroviar și rutier;
  • realizarea unei cooperări eficiente între structurile participante;
  • cuantificarea timpilor de răspuns pentru fiecare structură;
  • uniformizarea unor proceduri de lucru în cadrul cooperării.

Situația Operativă Specială nr. 2

  • asigurarea unei intervenții rapide pentru limitarea potențialelor efecte majore ce pot apărea în urma evoluției situației.

Exercitiu cu activarea Planului Rosu de Interventie in orasul Gaesti | imaginea 2

OBIECTIVE GENERALE

  • declanșarea oportună și rapidă a planurilor și procedurilor specifice situațiilor create;
  • asigurarea unui flux informațional-decizional adecvat;
  • antrenamentul forţelor de intervenţie pentru realizarea unei reacții optime la evenimente majore;
  • dezvoltarea deprinderilor de conducere și coordonare a intervenţiei;
  • realizarea unei bune cooperări pentru o acţiune integrată şi eficientă a forţelor participante.

FORȚE PARTICIPANTE ÎN CADRUL EXERCIȚIULUI

I.S.U. „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa:

  • Grupa Operativă cu două APIC (autoturism muncă operativă);
  • Detaşamentul Târgoviște cu o autospecială descarcerare grea, un microbuz și o ambulanță SMURD;
  • Detaşamentul Găești cu două ASAS (autospecială de stingere cu apă și spumă), două ambulanțe SMURD;
  • Detaşamentul Titu cu un APIC, un PMA (punct medical avansat) și două ambulanțe SMURD;
  • Detaşamentul Moreni cu o ambulanță SMURD;
  • Detaşamentul Pucioasa cu două ambulanțe SMURD.

Alte forţe:

  • Instituția Prefectului - județul Dâmbovița;
  • Inspectoratul Județean de Jandarmi Dâmbovița;
  • Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița;
  • Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița;
  • Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte;
  • Agenţia de Protecţia Mediului Dâmbovița;
  • Garda Naţională de Mediu - Comisariatul judeţean Dâmbovița;
  • Societatea Națională de Cruce Roșie – Filiala Dâmbovița;
  • Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița;
  • Primăria orașului Găești;
  • Autoritatea Feroviară Română;
  • Compartimentul de Primiri Urgențe Găești.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.