Amplu exerciţiu tactic de cooperare în cazul mai multor situații de urgență

Marți, 03 Decembrie 2019Calarasi
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi

Amplu exercitiu tactic de cooperare in cazul mai multor situatii de urgenta | imaginea 1 Joi, 28 noiembrie, a.c., în intervalul orar 11.00 - 13.00, în incinta unei baze siloz din Lehliu Gară, I.S.U. Călăraşi a desfăşurat un amplu exerciţiu tactic de cooperare în cazul producerii mai multor situații de urgență, fiind simulate intervenţii de stingere a incendiilor, de salvări de la înălțime, de salvare a persoanelor și de acordarea primului ajutor.

Au participat la această aplicaţie tactică: cadre ale I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi, echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Călărași, echipaje ale Poliției Române și Jandarmeriei, cât și reprezentanții unității în care s-a desfășurat această aplicație tactică de coperare. Tema exercițiului a constat în desfăşurarea unui exerciţiu combinat, prin îmbinarea unui exercițiu de conducere fără acţiune în teren (EXCON) şi a unuia cu forţe în teren (EXFT), în cazul producerii unor situaţii de urgenţă în cadrul unui obiectiv cu risc ridicat care are ca obiect de activitate depozitarea şi stocarea cerealelor, aflate în zona de competenta a I.S.U.J. “Barbu Ştirbei” Călăraşi.

În fapt, tema exerciţiului tactic de cooperare a urmărit modul de acţiune al forţelor cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă în cazul producerii unor situaţii de urgenţă în zona de competenţă a I.S.U.J. “Barbu Ştirbei” al județului Calarasi şi asigurarea unui răspuns coordonat al tuturor structurilor cu atribuţii de intervenţie la nivelul judeţului Călăraşi în cazul producerii unor situații de urgență cu manifestări deosebit de rapide si efecte limitate in timp, având ca rezultat victime multiple.

Amplu exercitiu tactic de cooperare in cazul mai multor situatii de urgenta | imaginea 2

Obiectivele generate ale exercițiului au urmărit următoarele aspecte:

  • dezvoltarea mecanismelor de cooperare interinstituţională şi creşterea gradului de interoperabilitate cu celelalte structuri/componente ale SJMSU, cu care cooperează ISU Călăraşi;
  • verificarea modului de punere în aplicare şi a viabilităţii planului realizării capacităţii operaţionale a structurilor de intervenţie, respectiv de operaţionalizare a capabilităţilor de intervenţie;
  • verificarea fluxului informaţional-decizional la nivelul structurilor antrenate, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă;
  • verificarea viabilităţii documentelor operative, a procedurilor operaţionale şi a planurilor de intervenţie/acţiune/răspuns;
  • verificarea viabilităţii legăturilor de comunicaţii operative pentru asigurarea conducerii forţelor proprii şi a cooperării intra şi interinstituţionale;
  • verificarea funcţionării, eficienţei, compatibilităţii şi a suportului/sprijinului logistic din dotare stabilit pentru îndeplinirea misiunilor, precum şi a modului de gestionare a acestora;
  • exersarea cooperării intra/interinstituţionale, inclusiv a planurilor de intervenţie pe linia comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă;
  • exersarea elaborării documentelor de planificare, organizare, desfăşurare şi conducere a acţiunilor de intervenţie, de informare, de evaluare etc.;
  • verificarea respectării criteriilor operaţionale şi de performanţă privind structura organizatorică şi amplasarea în teritoriu a structurilor de intervenţie (profesioniste, voluntare, private etc.);
  • verificarea viabilităţii unor scenarii operaţionale în vederea stabilirii procedurilor, măsurilor, acţiunilor şi a necesarului de forţe şi mijloace în scopul cuprinderii acestora în planuri de intervenţie/acţiune/răspuns.

Aplicația tactică de cooperare cu forțe și mijloace în teren s-a desfășurat în condiții optime, fiind bifate toate cererile scenariului de intervenție, s-au simulat proceduri dintre cele mai complexe, iar la final, s-a putut spune că exercițiul s-a dovedit a fi un bun antrenament pentru o situație reală. Astfel de exerciții de cooperare se vor mai desfășura și în următoarele etape, în concepții asemănătoare, astfel încât personalul participant să poată deprinde abilități eficiente de salvare în condițiile cele mai vitrege de intervenție.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.