“Incendiu” la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vaslui

Duminică, 16 Februarie 2020Vaslui
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui

Incendiu  la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Vaslui | imaginea 1 Marţi, 11 februarie, a.c., începând cu ora 10:00, s-a desfăşurat un exerciţiu tactic cu forţe şi mijloace în teren, având tema “Intervenţia forţelor specializate pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor unui incendiu la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vaslui”.

Potrivit scenariului exerciţiului, „dispeceratul inspectoratului pentru situaţii de urgenţă este anunţat despre producerea unui incendiu la etajul uneia dintre magaziile Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vaslui. Incendiul se manifestă pe aproximativ 80 metri pătraţi, cu inundare de fum şi gaze toxice, existând pericolul de propagare la celelalte încăperi”.

La locul intervenției s-au deplasat pompierii Detaşamentului Vaslui cu următoarele forţe şi mijloace: doi ofiţeri, zece subofiţeri şi un student pompier cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă.

Înainte de sosirea serviciilor profesioniste, jandarmii au acţionat pentru localizarea incendiului cu mijloacele iniţiale de stingere. Ajunşi la locul intervenţiei, pompierii militari au acţionat cu două echipe de intervenţie, acţionând pentru localizarea şi lichidarea incendiului, deblocarea căilor de acces, precum şi pentru căutarea şi evacuarea persoanelor blocate în clădire. Amploarea evenimentului a impus evacuarea personalului întregii unităţi, precum şi a materialelor cu risc inflamabil.

Scopul exerciţiului a fost verificarea gradului de organizare, desfăşurare şi coordonare a acţiunilor de intervenţie, salvare şi evacuare a personalului, verificarea modului de organizare a cooperării între forţe, verificarea modului de funcţionare a instalaţiilor de alimentare cu apă şi capacitatea de răspuns a forţelor profesioniste.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.