Exerciţiu tactic la un operator economic din localitatea Șelimbăr
Sursa Foto: Facebook ISU Sibiu
Joi, 4 noiembrie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a desfășurat un exercițiu de simulare a intervenției în situații de avarii, accidente,
explozii și incendii produse pe timpul desfășurării unor activități care implică substanțe periculoase, la un operator economic din localitatea Șelimbăr.
Scopul acestui exercițiu a fost acela de a antrena personalul de intervenție și pe cel de conducere a intervenției. S-a urmărit modul de cunoaștere a atribuțiilor de către personalul implicat și modul de aplicare a acestora în situații ipotetice.
În acest sens, au fost mobilizate peste 100 de forțe, constând în diverse echipaje specializate: de conducere a intervenției, de stingere a incendiilor și descarcerare, de salvare de la înălțime, de acordare a primului ajutor calificat, asistență medicală și transport victime multiple, precum și echipa de intervenție în caz de accidente chimice, bacteriologice, radiologice și nucleare.
Simularea a urmărit și antrenarea cooperării forțelor ISU Sibiu cu forțe de sprijin implicate din cadrul: Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Serviciul de Ambulanță Județean, Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Sibiu, Direcția de Sănătate Publică, Agenția de Protecție a Mediului și Garda de Mediu.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.