Incendiu izbucnit la Spitalul Județean Baia Mare
Sursa Foto: Facebook ISU Maramures
Personalul Detașamentului de Pompieri “Cpt. Marchiș Adrian” Baia Mare a desfășurat, joi, 10 februarie a.c., un exercițiu cu forte și mijloace la Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare.
Scenariul a presupus intervenția pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la etajul al treilea al clădirii, respectiv evacuarea unor persoane, atât pe căile de evacuare ale unității medicale, cât și cu autospeciala de intervenție și salvare la înălțime.
La exercițiu au participat două echipaje de stingere, unul de intervenție și salvare la înălțime și un echipaj de prim ajutor EPA-SMURD, de la Detașamentul de Pompieri Baia Mare, împreună cu personalul Serviciului Privat pentru Situații de Urgență al Spitalului Județean și personalul propriu al unității medicale.
Astfel de exerciții se desfășoară cel puțin o dată pe an, cu forțele profesioniste, respectiv trimestrial, cu Serviciul Privat pentru Situații de Urgență și personalul spitalului de la locurile de muncă respective, care trebuie sa asigure prima intervenție, până la sosirea forțelor profesioniste, în cazul producerii unei situații de urgență.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.