Incendiu izbucnit în sala de concerte a Filarmonicii de Stat Sibiu

Duminică, 05 Iunie 2022Sibiu
Sursa Foto: Facebook ISU Sibiu

Incendiu izbucnit in sala de concerte a Filarmonicii de Stat Sibiu | imaginea 1 ISU Sibiu a desfășurat miercuri după-amiază, 25 mai a.c., un exercițiu în cadrul Filarmonicii de Stat Sibiu, în vederea antrenării forțelor și perfecționării modului de intervenție.

Scenariul stabilit a fost stingerea unui incendiu izbucnit în sala de concerte, la scenă. În imobil au fost surprinse 5 persoane. Întreg personalul filarmonicii și celelalte persoane care se aflau în incinta acesteia (peste 25 de persoane) s-au autoevacuat în cel mai scurt timp, în locurile de adunare prestabilite.

La finalul exercițiului, s-au efectuat instruiri cu personalul filarmonicii privind modul de intervenție și comportare în cazul producerii unei situații de urgență reale.

La acest exercițiu au participat peste 25 pompieri militari și paramedici, cu 5 autospeciale (stingere cu apă și spumă, salvare de la înălțime și de asistență medicală specializată), precum și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.

De asemenea, la acest exercițiu, misiunea pompierilor militari a fost sprijinită și de echipajul canin de căutare-salvare din cadrul ISU Sibiu. Câinele de serviciu a ajutat la găsirea cu succes a victimelor.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.