Misiuni de salvare contracronometru în caz de accident feroviar, explozie și incendiu

Marți, 04 Octombrie 2022Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

Misiuni de salvare contracronometru in caz de accident feroviar  explozie si incendiu | imaginea 1 Un grav accident feroviar s-a produs, în noaptea de joi spre vineri, 30 septembrie a.c., la trecerea de cale ferată a liniei Giurgiu Nord - Giurgiu Oraș, în zona Negru Vodă. Au fost implicate un tren de marfă, încărcat cu o substanță necunoscută, posibil explozivă și două autoturisme. Mai multe persoane au fost rănite, trei dintre acestea fiind încarcerate.

Din cauza avariilor, substanța din vagonul cisternă, identificată ca fiind GPL, a ajuns în atmosferă, fiind necesară evacuarea populației din zona apropiată. La scurt timp după adoptarea acestei măsuri, s-a produs o explozie, urmată de incendiu.

Acesta a fost scenariul unui exercițiu cu forțe și mijloace în teren, ce a avut loc în municipiul Giurgiu. Cu acest prilej, au fost constituite echipe de căutare-salvare, de extragere a victimelor rămase blocate între fiarele contorsionate ale autoturismelor și de acordare a primului ajutor medical răniților.

La fel ca în situațiile reale, paramedicii și echipajele SAJ au intervenit pentru salvarea persoanelor și transportarea acestora la spital.

O activitate foarte importantă a fost identificarea substanței din vagonul cisternă care s-a fisurat și măsurarea concentrației de gaz din atmosferă cu ajutorul unor aparate de detecție, astfel încât salvatorii să poată interveni în condiții de siguranță, iar populația din zonă să fie evacuată la timp.

Pentru avertizarea cetățenilor cu privire la pericolele la care pot fi expuși și la măsura de evacuare, au fost transmise mesaje RO-ALERT. În sprijin, polițiștii au efectuat cercetarea la fața locului, iar jandarmii au asigurat măsurile de ordine și siguranță pe traseele de deplasare, pe timpul evacuării.

Fiind abordate situații tactice de o complexitate ridicată, la exercițiu au participat pompieri din cadrul Detașamentelor Giurgiu și Bolintin Deal, echipaje ale Poliției, Jandarmeriei, Serviciului Județean de Ambulanță, voluntari SMURD, reprezentanți ai Comitetului Local pentru Situații de Urgență Giurgiu și ai Companiei Naționale de Căi Ferate “CFR” SA - Regionala București.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.