Plan Roșu de intervenție, activat în Scornicești

Sâmbătă, 01 Octombrie 2022Olt
Sursa Foto: Facebook ISU Olt

Plan Rosu de interventie  activat in Scornicesti | imaginea 1 Planul Roșu de intervenție a fost testat, miercuri, 28 septembrie a.c., în cadrul unui exercițiu desfășurat în orașul Scornicești.

Conform scenariului, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 7.2 grade pe scara Richter, au fost afectate mai multe imobile din orașul Scornicești, dar și rețelele de utilități publice. La stadionul Scornicești, în urma prăbușirii unei porțiuni din tribună, 15 persoane au rămas blocate sub dărâmături.

Având în vedere numărul mare de victime, la nivelul judeţului Olt s-a activat planul roşu de intervenţie.

La locul evenimentului s-au deplasat echipaje de prim ajutor din cadrul SMURD Olt, autospeciala pentru transport personal şi victime multiple, autospeciala pentru descarcerare, cu punctul medical avansat, o autospecială pentru intervenție la înălțime, un container multirisc, dar și mai multe autospecială de stingere.

De asemenea, la locul evenimentului au acționat echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Olt, Inspectoratului de Poliție Olt și Inspectoratului de Jandarmi Olt. Pentru remedierea avariilor la rețelele de utilități publice, au intervenit echipaje specializate ale operatorilor de gaze, apă și electricitate.

Toate persoanele surprinse sub dărâmături au fost evacuate, s-a efectuat triajul la fața locului și au fost transportate în Punctul Medical Avansat, pentru acordarea primelor îngrijiri medicale. Sub coordonarea Directorului de Salvări Medicale, victimele au fost transportate către unitățile spitalicești, cu echipaje SMURD și SAJ.

În scenariul exercițiului a fost cuprins și un accident rutier, în urma căruia o persoană a rămas încarcerată. Victima a fost extrasă de pompierii de la descarcerare și transportată la UPU Slatina, cu diverse traumatisme.

Exercițiul s-a desfășurat cu sprijinul Comitetului Local pentru Situații de Urgență Scornicești și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Scornicești. Scopurile principale ale exerciţiului au fost antrenarea structurilor de intervenţie implicate, verificarea timpilor de răspuns în cazul producerii unui eveniment major şi testarea viabilităţii planului roşu de intervenţie.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.