Incendiu izbucnit într-o hală de depozitare din Arad
Sursa Foto: Facebook ISU Arad
Mereu pregătiți pentru a interveni în orice situaţie de urgenţă.
În cursul zilei de vineri, 27 ianuarie a.c., Detaşamentul de Pompieri Arad a desfăşurat un exerciţiu pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generate de producerea unui incendiu izbucnit într-o hală pentru depozitare, din cadrul unei societăți comerciale din municipiul Arad.
Scenariul exerciţiului a cuprins acţiuni de stingere a incendiului izbucnit în interiorul halei, de căutare-salvare a posibilelor victime surprinse de incendiu şi acordarea primului ajutor medical calificat.
Exercițiul a urmărit verificarea timpilor de intervenție stabiliți în scopul îmbunătăţirii ulterioare a acestora, cunoașterea particularităților obiectivului și a modului de amplasare a autospecialelor în cazul intervenţiei la obiectiv, precum şi antrenarea şi perfecţionarea personalului în aplicarea procedurilor de intervenţie.
În acest exerciţiu au fost angrenate trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială pentru salvare la înălțimi, o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, încadrate cu 19 subofițeri, 3 soldați și un elev.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.