Școală și complex comercial, afectate de cutremur
Sursa Foto: Facebook ISU Harghita
ISU Harghita a coordonat, marți, 23 mai a.c., un exercițiu de alarmare publică în Odorheiu Secuiesc, pentru verificarea modului de cunoaștere, organizare și desfășurare a activităților de înștiințare, avertizare, alarmare și evacuare.
Concepția exercițiului a fost prezentată în cadrul ședinței Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, la care a participat și d-l Inspector-șef al ISU Harghita, Colonel Cimpoeșu Stelian.
Scenariul exerciţiului a presupus simularea producerii unui seism cu magnitudinea de 6,2 grade pe scara Richter, care a afectat o instituție de învățământ preuniversitar și un complex comercial din municipiul Odorheiu Secuiesc.
La liceul “Marin Preda” a avut loc un exerciţiu de evacuare în caz de cutremur, la care au participat peste 350 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar. Concomitent, pompierii militari ai Detașamentului Odorheiu Secuiesc au desfășurat un exercițiu cu forțe și mijloace în teren, pentru stingerea unui incendiu și salvarea unei persoane, la un centru comercial.
La exercițiu au participat, pe lângă personalul ISU Harghita, pompierii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Brădești și Satu Mare, echipajele Poliției Locale și Municipale din Odorheiu Secuiesc, în cooperare cu Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă.
Pe această cale, se aduc mulțumiri tuturor celor implicați în buna organizare a acestui exercițiu, iar în eventualitatea creării unui disconfort în spațiul public, pompierii harghiteni vă asigură că astfel de exerciții le permit să se pregătească în caz de urgență și să răspundă eficient și rapid în cazul unei situații reale.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.