Cutremur urmat de izbucnirea unui incendiu, la o școală din Vaslui

Luni, 15 Aprilie 2024Vaslui
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui

Cutremur urmat de izbucnirea unui incendiu  la o scoala din Vaslui | imaginea 1 Exercițiu de alarmare și evacuare la o școală din municipiul Vaslui.

Pompierii vasluieni au participat la un EXERCIȚIU de alarmare și evacuare a persoanelor, ca urmare a producerii unui cutremur urmat de izbucnirea unui incendiu în incinta Școlii Gimnaziale “Alexandra Nechita”, din municipiul reședință de județ.

În cadrul exercițiului s-au urmărit: managementul situației create (gestionată de personalul responsabil), instruirea celor prezenți și îmbunătățirea capacității de reacție a acestora în cazul unui eveniment real, precum și familiarizarea copiilor cu modul de comportare într-o reală situație de urgență.

Toți cei 437 de copii și întreg personalul didactic, nedidactic și auxiliar (27 de persoane) s-au implicat în activitate și au fost receptivi la indicațiile pompierilor pentru îmbunătățirea modului de acțiune.

Indiferent de situație, este necesar ca toți cetățenii să cunoască cum trebuie să reacționeze în cazul în care se produce un cutremur, iar dacă se află în interiorul unei clădiri, este important să se respecte următoarele recomandări:

– nu încercați să ieşiţi afară sau pe balcon, nu folosiți liftul; – adăpostiți-vă sub o masă/birou, lângă o piesă solidă de mobilier sau sub tocul unei uși fără geamuri; – dacă sunteţi surprinși pe un hol, aşezaţi-vă în poziţie ghemuit lângă un perete interior; – protejaţi-vă capul şi faţa; – îndepărtaţi-vă de ferestre, geamuri, oglinzi, biblioteci, mobilier înalt și neasigurat, aparate de iluminat; – dacă sunteți în scaun cu rotile, blocați rotilele şi protejaţi-vă capul şi ceafa.

Se transmit felicitări tuturor participanților pentru profesionalismul de care au dat dovadă și mulțumiri pentru atenție și implicare!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.