Explozie urmată de incendiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Șase persoane au fost rănite în urma unei explozii ce s-a produs în incinta unui operator economic care are ca obiect de activitate cercetarea, proiectarea, fabricarea și comercializarea de compuși organici sintetici, emulsii bituminoase și produse pentru hidroizolații.
În timp ce angajații firmei descărcau substanțe chimice, o scânteie a creat o explozie, care a fost urmată de incendiu. În acel moment, în interiorul depozitului se aflau cinci angajați și şoferul autotrenului.
Acesta a fost scenariul unui exercițiu ce s-a desfășurat, vineri, 30 august a.c., la un operator economic din municipiul Giurgiu. Prima intervenție a fost asigurată de angajații obiectivului, care au reacționat rapid în momentul în care a sunat alarma, solicitând și ajutorul pompierilor.
La caz s-a deplasat echipajul CBRN, o activitate foarte importantă fiind măsurarea concentrației de substanțe chimice cu ajutorul unui aparat de detecție, astfel încât salvatorii să poate interveni în condiții de siguranță. Pe timpul exercițiului, au fost constituite echipe de căutare-salvare, de extragere a victimelor din zonele de pericol și de acordare a primului ajutor medical răniților.
Pe de altă parte, pompierii au acționat pentru stingerea incendiului și limitarea propagării flăcărilor la restul obiectivului. La exercițiu au participat echipaje din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale, o ambulanță SMURD, dar și reprezentanți ai operatorului economic.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.