Intervenție în urma unui cutremur

Marți, 22 Octombrie 2024Cluj
Sursa Foto: Facebook ISU CLuj

Interventie in urma unui cutremur | imaginea 1 Forțe și mijloace din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj au luat parte, vineri, 18 octombrie a.c., la un amplu exercițiu care a avut loc la Liceul „Octavian Goga” din Huedin.

Scenariul a presupus o intervenție în urma unui cutremur cu magnitudinea de 5.8, produs în zona Crișana, cu epicentrul la o distanță de 10 kilometri față de orașul Huedin. Ca urmare a undelor seismice, în unele săli de clasă au căzut elemente de mobilier, rănind mai mulți elevi.

În paralel, în școală a izbucnit un incendiu, iar câțiva muncitori au fost surprinși de elementele de construcție ce au căzut peste ei. Drept urmare, echipa chinotehnică a ISU Cluj, alături de Asociația Câini de Salvare Transilvania, au desfășurat o misiune de căutare.

În cadrul simulării au fost implicate structurile Ministerului Afacerilor Interne cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență, dar și Serviciul Ambulanță Județean Cluj, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Huedin.

De asemenea, au contribuit la simulare voluntarii de la Crucea Roșie Română – Filiala Cluj, respectiv specialiști din cadrul Colegiului Psihologilor din România.

Exercițiul s-a realizat cu sprijinul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca – Unitatea Primiri Urgențe, respectiv Spitalul Orășenesc Huedin. Se adresează mulțumiri tuturor pentru implicare!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.