Cutremur urmat de incendiu
Sursa Foto: Facebook ISU Harghita
PLAN ROȘU de intervenție la nivelul județului, desfășurat în sistem integrat.
Joi, 14 noiembrie a.c., a avut loc un exercițiu interinstituțional de cooperare cu forțe și mijloace în teren pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de un cutremur, urmat de un incendiu, la Colegiul Național “Octavian Goga” din Miercurea-Ciuc.
Siguranța copiilor este prioritară și de aceea, atât cadrele didactice, cât și elevii trebuie să acorde o atenție deosebită pregătirii pentru diverse situații de urgență. Peste 600 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar au învățat ce trebuie să facă în cazul producerii unui cutremur.
Astfel de evenimente sunt imprevizibile și de aceea fiecare persoană trebuie să cunoască măsurile de protecţie în caz de cutremur și regulile ce trebuie respectate, atât înainte de producerea acestuia, cât și pe timpul sau după ce mişcarea seismică a trecut.
Scenariul exercițiului a presupus simularea unui cutremur, care a dus la avarierea clădirii unității de învățământ, 12 persoane fiind surprinse în interior, 10 dintre acestea fiind rănite.
Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Scenariul a fost completat de un incendiu izbucnit, din cauza defecțiunilor electrice, la etajul II al clădirii, un angajat fiind surprins în interior.
Prin situaţiile tactice complexe ale exercițiului s-a urmărit antrenarea tuturor forțelor de intervenție implicate (pompieri, paramedici, personal medical UPU-SMURD, SAJ, al Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, specialiști psihologi, polițiști, jandarmi și voluntari Crucea Roșie), pentru a le pregăti pentru intervenția în situații reale.
Pe timpul exercițiului, pompierii au intervenit pentru consolidarea construcției avariate, stingerea incendiului, căutarea-salvarea persoanelor surprinse de seism și acordarea primului ajutor medical răniților.
La fel ca în situațiile reale, echipajele medicale, echipajele de paramedici SMURD, ale Serviciului Județean de Ambulanță și voluntarii Crucea Roșie au acționat pentru salvarea victimelor, trierea și acordarea primului ajutor calificat în Postul Medical Avansat și transportarea acestora la spital.
Având în vedere numărul mare de victime, a fost declanșat Planul alb la nivelul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc. În apropierea școlii, a fost amplasat și un Centru de Asistență Implicați, unde specialiști psihologi au acordat asistență psihologică persoanelor afectate.
S-a impus și intervenția jandarmilor și polițiștilor, pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, precum și de fluidizare a traficului.
A fost nevoie de intervenția coordonată a tuturor instituțiilor cu rol în gestionarea acestor situații de urgență, prin punerea în aplicare a Planului Roșu de intervenție, de realizarea unui punct medical avansat care să asigure trierea victimelor înainte de transportarea la spital, asigurarea unui număr suficient de forțe și mijloace de intervenție și de luarea măsurilor care să conducă la salvarea tuturor persoanelor implicate.
S-a intervenit cu o autospecială de descarcerare, 3 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, Punctul de Comandă Mobil, 2 autospeciale de primă intervenție, 2 autocamioane cu containere multirisc, 5 ambulanțe SMURD, o autospecială pentru transport personal și victime multiple și Postul Medical Avansat.
În sprijinul salvatorilor, au fost solicitate ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță, echipaje de poliție, jandarmi, specialiști psihologi și voluntari din cadrul Crucii Roșii.
Exerciţiul, la care au participat reprezentanții instituțiilor cu responsabilități în gestionarea unor astfel de situații de urgență, a urmărit testarea Planului Roșu de Intervenție, verificarea timpilor de răspuns a forţelor implicate și îmbunătățirea colaborării interinstituţionale pe timpul intervenției.
Se adresează mulțumiri tuturor, pentru sprijinul acordat!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.