Lecții care pot schimba destine

Miercuri, 03 Septembrie 2025Brasov
Sursa Foto: Facebook ISU Brasov

Lectii care pot schimba destine | imaginea 1 Șapte cursanți, dintre care doi brașoveni — sergent major Mircioiu Paul și sergent major Sfrijan Mihai — se aflau zilele acestea la Sibiu, la cursul de Prim ajutor calificat, descarcerare și operațiuni de salvare, când viața le-a demonstrat cât de esențial este ce învață.

„Stăteam liniștiți la cină, pe terasa unui restaurant, când am observat un bărbat care s-a prăbușit și a devenit inconștient”, povestește Paul.

Fără să stea pe gânduri, colegii au acționat: l-au întins pe jos, i-au asigurat căile aeriene și au monitorizat respirația, în timp ce alt coleg suna la 112.

„Am simțit imediat că fiecare secundă contează. Trebuie să reacționezi rapid și corect”, adaugă Mihai, completând experiența trăită.

Câteva minute mai târziu, pacientul era conștient și a fost predat echipajului SMURD Sibiu, pentru investigații suplimentare.

„Acum am înțeles cu adevărat ce înseamnă cursul ăsta. Testul nostru a venit mai devreme, chiar înainte de evaluarea finală. Și da, am demonstrat că suntem pe drumul cel bun”, spune Paul.

Oameni potriviți, la locul potrivit. O viață salvată. O dovadă în plus că primul ajutor contează.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.