Elevi și profesori au învățat cum să reacționeze la cutremur
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Aproximativ 120 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar au participat, joi, 12 februarie a.c., la un exercițiu de evacuare și la o lecție de prim ajutor, organizate de ISU Giurgiu la Școala
Gimnazială “Marin Gh. Popescu” din localitatea Gogoșari.
Exercițiul a avut ca scop verificarea modului de reacție în cazul unui cutremur, precum și instruirea elevilor și a cadrelor didactice pentru a acționa rapid și în siguranță, în situația în care un astfel de eveniment s-ar produce în timpul programului școlar.
Activitatea a fost concentrată pe evacuarea corectă și protecția personală în fața pericolului seismic. La acțiune a fost prezent și un echipaj din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, dar și Pompierul Sam.
Specialiștii ISU Giurgiu le-au explicat copiilor situațiile în care trebuie apelat numărul unic de urgență 112, precum și modul corect de utilizare a acestuia, într-o manieră interactivă și pe înțelesul lor. De asemenea, aceștia le-au vorbit despre comportamentul în cazul producerii unui cutremur.
Cu acest prilej, un paramedic SMURD a susținut o lecție de acordare a primului ajutor, explicând tehnicile de resuscitare și de dezobstrucție a căilor respiratorii. ISU Giurgiu va organiza astfel de activități și în cadrul “Săptămânii Protecției Civile”, la începutul lunii martie.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



