Exercițiu de amploare pentru salvarea de vieți
Sursa Foto: Facebook ISU Mehedinti
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Drobeta” al judeţului Mehedinţi a organizat şi desfăşurat joi, 26 martie a.c., un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren, privind intervenţia în cazul unui
accident rutier cu victime multiple, urmat de incendiu, pe DN 6, în zona Stației CFR Orșova.
Conform scenariului, în accidentul rutier au fost implicate o autocisternă, un microbuz ce transporta 14 călători şi un autoturism în care se aflau două persoane, în urma impactului declanșându-se un incendiu la combustibilul scurs pe partea carosabilă, existând pericolul propagării la întreaga cisternă ce transporta benzină.
Peste 60 de pompieri au fost mobilizați alături de: 5 ambulanțe SMURD; două autospeciale de stingere; o autospecială de descarcerare; o autospecială de cercetare chimică; o autospecială de transport personal și victime multiple; o autospecială pentru intervenția la calamități și dezastre și 4 autospeciale de primă intervenție și comandă.
Prin desfăşurarea acestui exerciţiu a fost verificat modul de cooperare a structurilor de intervenţie implicate în gestionarea unei astfel de situaţii de urgenţă, dar şi viabilitatea Planului Roşu de intervenţie.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



