Incendii intenționate - Fenomenul ARSON

Marți, 15 Octombrie 2013Bihor
Autor: col.jr. Nicolae Bortoș

Nicolae Bortos Incendierea este considerată, din cele mai vechi timpuri, drept o faptă foarte gravă, care provoacă distrugeri, tragedii omenești, deseori infirmitate și moarte. Chiar dacă inițial nu a fost îndreptată împotriva unei vieți omenești, prin evoluția sa aleatorie și violentă pune în pericol viața pompierilor și a persoanelor care iau parte la acțiunea de stingere sau de salvare.

Clasificarea incendiilor intenționate

Incendiile intenţionate pot fi clasificate, după motivele determinante, în următoarele categorii:

  • a. cu scop direct:
    • din răzbunare;
    • pentru acoperirea altei infracţiuni;
    • social-politice;
    • fraude asigurări;
  • b. instinctuale:
    • vandalism;
    • piromanie.

Vom face o scurtă caracterizare a fiecărui tip de astfel de incendiu şi a celor care le provoacă.

Incendii din răzbunare

Incendii intentionate  Fenomenul ARSON | imaginea 1 Incendiatorii din această categorie acţionează din ură, duşmănie sau caută răzbunare. Autorul este convins în sinea lui (deşi supoziţia poate fi falsă) că a fost nedreptăţit cu privire la avere, onoare ş.a. şi cel mai evident răspuns i se pare arderea proprietăţii persecutorilor.

Statistici poloneze indică — pentru incendiile din răzbunare — până la 40% din totalul incendiilor intenţionate, ponderea fiind importantă şi în alte ţări. Astfel de incendii au fost întâlnite cu deosebire în mediul rural, cu consecinţe deseori importante.

Incendii intentionate  Fenomenul ARSON | imaginea 2 Se pot deosebi incendii din răzbunare pe fond de conflicte de familie, conflicte cu vecinii, adultere, proiecte matrimoniale nerealizate. Un loc aparte îl ocupă incendiile din răzbunare pe teme de avere sau moşteniri. Au fost înregistrate şi incendii ca reacţie la persecuţiile unor conducători faţă de membri în fostele cooperative agricole de producţie (inegalităţi în distribuirea produselor), sau după 1989 ca reacţie la retrocedarea proprietăţilor (incendierea pădurilor). În mediul urban, ponderea principală o deţin incendiile din răzbunare ale unor salariaţi pentru persecuţii reale sau presupuse din partea conducerilor de întreprinderi (de regulă concedieri, sancţiuni, omisiuni la premiere ş.a.).

În Marea Britanie, Finlanda şi alte ţări s-a constatat o corelaţie semnificativă între creşterea incendiilor intenţionate şi numărul de şomeri. Incendierile de acest tip, având loc sub impulsuri emoţionale si cu intenţii clar destructive produc pagube foarte mari, deseori cu mijloace simple, improvizate.

Incendii pentru acoperirea altei infracţiuni

Incendii intentionate  Fenomenul ARSON | imaginea 3 Incendiile de acest tip au scopul de a şterge urmele unei alte infracţiuni: crima, furt, delapidare. În cazul incendiilor în care au fost descoperite cadavre, trebuie clarificată cauza decesului (asfixie, ardere) şi mai ales timpul (înainte sau în timpul incendiului). Se poate dovedi prin metode ale medicinei legale că provocarea incendiului a avut loc după înfăptuirea unei crime.

Dacă se constată urme de forţare a uşilor sau ferestrelor, dispariţia unor bunuri de valoare există posibilitatea unui incendiu iniţiat pentru acoperirea unui furt. De multe ori, în acest caz cercetarea este îngreunată de „profesionalismul” infractorilor. În alte cazuri de incendieri, comise în special de tineri, furtul este conceput ca o parte componentă a distrugerii.

O cazuistică mult mai bogată o reprezintă incendierile cu scopul de ascundere a unor delapidări. Procentul acestora în România este aproape dublu faţă de alte ţări (3% Suedia, 1,5% Polonia). Incendierile se produc asupra unor magazine, depozite, arhive şi alte obiective asemănătoare, autorii fiind, de regulă, gestionarii acestora, care se simt ameninţaţi de un control financiar, inopinat sau nu, care ar descoperi lipsurile de mărfuri sau bani. În aceste cazuri, cercetarea incendiilor, uşurată de „amatorismul” celor ce pun focul, trebuie efectuată în paralel cu continuarea inventarului sau a expertizei contabile.

Incendii din motive social-politice

Incendii intentionate  Fenomenul ARSON | imaginea 4 O primă categorie o reprezintă incendierea unor obiective politice simbol, pentru exprimarea protestului faţă de un lider, partid sau guvern. Aceste fapte necesită o foarte atentă şi minuţioasă pregătire, obiectivele vizate fiind, de regulă, păzite. Deseori autorii folosesc metode si mijloace simple (cârpe îmbibate cu benzină), dar sigure, fără a căuta neapărat să asigure aparenţele unei cauze tehnice.

Incendiile cu caracter terorist au o periculozitate mare, fiind săvârşite de profesionişti cu mijloace tehnice deosebite (explozivi, lichide incendiare, dispozitive speciale ş.a.), efectele fiind grave, deseori fiind afectate şi vecinătăţile obiectivului vizat.

Pot fi menţionate şi incendii cu caracter rasial, cum ar fi cele 1289 atacuri incendiare, în Anglia anilor '80, ale unor tineri criminali asupra unor oameni de afaceri și negustori asiatici, sau acţiunile din Rostock (Germania), august 1992, împotriva emigranţilor. În cursul unor tulburări de stradă (demonstraţii protestatare, ciocniri cu forţele de ordine), exemple fiind: mai 1968 — Paris, iunie 1990 — Bucureşti, mai 1992 — Los Angeles (peste 1200 incendii în câteva zile), incidente similare înregistrându-se în multe oraşe mari, manifestanţii folosesc „cocteiluri Molotov" — deosebit de eficiente — pentru a incendia maşini, magazine etc. Tratatele de psihologia maselor analizează modalităţile de dirijare şi antrenare a mulţimilor spre anumite scopuri, inclusiv destructive, fascinaţia reală pe care o exercită focul, încă din vremuri străvechi, jucând rolul de amplificator al emoţiilor umane. În aceste cazuri, depistarea incendiatorilor este o problemă complexă.

Incendii pentru obţinerea despăgubirilor de asigurare

Incendii intentionate  Fenomenul ARSON | imaginea 5 Incendieri pentru obţinerea frauduloasă a despăgubirilor de la societăţile de asigurări apar îndeosebi la sate. Autorii pun foc la clădiri vechi, amortizate, în scopul de a obţine prime de asigurare şi cu banii obţinuţi să construiască o casă nouă sau să se mute la oraş (fenomenul este menţionat şi în Polonia, Rusia ş.a.). În mediul urban incendierea bunurilor personale este mai rar întâlnită în cazul apartamentelor de bloc, existând pericolul propagării la proprietăţile învecinate. Sunt cazuri semnalate de locuinţe individuale sau maşini. Ponderea acestui tip de incendiu este însă scăzută, comparativ cu alte ţări, nici societăţile de asigurare nefiind prea puternice.

În S.U.A., incendiile din această categorie ocupă primul loc în statistici, luând asemenea amploare încât societăţile de asigurări au fondat un comitet special de luptă împotriva acestui fenomen: Insurance Committee for Arson Control.

Alte surse afirmă ca doar 14% din totalul incendiilor intenţionate îl reprezintă incendiile pentru obţinerea despăgubirilor de asigurare, principala cauză (42%) fiind vandalismul. Incendiile de acest tip sunt considerate principala cauză de incendii intenţionate în Spania, Olanda, Belgia. Incendierea, în aceste cazuri, este mai bine calculată şi executată, factorul emoţional nefiind implicat, având trăsături foarte asemănătoare cu spargerea sau jaful. Incendiatorii se consideră mai puţin criminali, justificându-şi faptele prin situaţia lor financiară grea, pe când, în concepţia lor, o societate de asigurări mare şi bogată are de unde suporta mici pierderi.

De regulă, amprenta incendiului, amplasarea focarelor în special, indică clar că incendiatorul avea acces complet şi familiar în incintă, focarele fiind pregătite cu grijă şi meticulozitate. Spre comparaţie, incendiile din răzbunare se limitează deseori la focuri exterioare sau la focuri interioare puse în grabă, după forţarea uşilor sau ferestrelor, fără a putea urmări o configuraţie optimă de dezvoltare a incendiului. Incendii din vandalism

Majoritatea ţărilor europene şi unele statistici americane consideră vandalismul ca principalul motiv de incendiere, cu pondere mare în rândul tinerilor (multe incendii de şcoli şi alte clădiri accesibile copiilor şi tinerilor, îndeosebi în Anglia).

Incendiile de acest tip pot fi considerate incendii instinctuale, fără motivaţie precisă, ci ca o reacţie la o viaţă dezordonată, fără perspective, o criză acută de personalitate sau sentimente de frustrare faţă de societate, stat şi întreaga lume înconjurătoare. De cele mai multe ori, aceste incendieri au caracter întâmplător şi nu cu premeditare. Individul pune foc pentru o plăcere momentană sau pentru o răzbunare generală împotriva societăţii. Ca tipologie, incendiatorul este un tânăr ce comite, cu uşurinţă şi plăcere chiar, delicte minore — spargere de felinare, agresare verbală a persoanelor sau chiar mai grave — furt de maşini, neavând o atracţie patologică pentru foc şi considerându-1 doar un mijloc potrivit pentru a crea probleme societăţii prin distrugeri.

Fapta prezintă un pericol social la fel de mare ca şi incendiile unor piromani — elementele agravante fiind comportarea incendiatorului neprevăzută, necontrolată şi mai ales iresponsabilitatea socială ce poate da naştere la evenimente grave. Investigaţia acestor cazuri, inclusiv din punct de vedere psihic este foarte dificilă. În această categorie pot fi menţionate şi incendiile provocate în jurul stadioanelor sau marilor săli de spectacol de bandele de suporteri — football hooligans (Anglia, Olanda s.a.), ori de fani (S.U.A.— 1992).

Incendiile piromanilor

Termenul de piromanie, deşi vechi de peste o suta de ani, nu a fost folosit mult timp de psihiatri, stârnind multe controverse. American Handbook for Psychiatrists da o definiţie, în general acceptabilă, a piromaniei, ce cuprinde cinci trăsături caracteristice:

  • impuls periodic de a pune foc;
  • stare emoţională agitată înainte de a pune foc;
  • plăcere intensă, satisfacţie si uşurare în timpul comiterii actului;
  • nedepistarea vreunui fenomen anormal clinic (schizofrenie, comportament antisocial ş.a.);
  • cel mai important: lipsa completă a unui motiv raţional — de ordin financiar, social, politic ş.a.

Actul de incendiere înfăptuit repetat atrage după sine o întărire a acestui comportament.

Procesul psihic care duce la actul de incendiere este facilitat şi stimulat de alcool.

Piromanul are o atracţie patologică pentru foc şi este fericit când asistă la foc şi efectele sale destructive. El poate fi uşor de recunoscut faţă de alţi incendiatori din cauză că, în cele mai multe cazuri, este prezent la locul incendiului, în poziţii caracteristice. Mai mult, el va tinde să pună mai multe incendii succesive, aşteptând fiecare eveniment cu o plăcere crescândă. Se consideră de aceea, că sporirea numărului de incendii intenţionate se datorează unui număr limitat de incendiatori, fiind necesare eforturi pentru a fi identificaţi si internaţi în spitale sau închisori.

Creşterea cazurilor de incendiatori recidivişti se datorează şi lipsei unor facilităţi de tratament. 90% din piromani sunt trimişi o perioadă de timp scurtă — până la 2 ani — fie în închisoare, fie în spitale psihiatrice, după care sunt eliberaţi, devenind pericole publice. Tendinţa, inclusiv pe plan internaţional, de a închide marile spitale de psihiatrie — costisitoare şi ineficiente — favorizează, de asemenea, libertatea de acţiune a piromanilor. Un studiu american arată că 14 din 26 recidivişti abia fuseseră eliberaţi din spitale de psihiatrie.

Perturbările funcţiilor psihice constatate la autorii incendierilor pot anihila total sau parţial responsabilitatea autorului în momentul faptei. Este necesar avizul experţilor în psihiatrie în ce priveşte pericolul public în cazul lăsării autorului în libertate, funcţie de gravitatea diagnosticului stabilit. În literatura de specialitate nu există un punct de vedere unitar asupra clasificării incendiilor intenţionate.

Astfel, unii autori indică vanitatea ca unul din aceste motive. Acesta reprezintă 4% din totalul cazurilor de incendii intenţionate în Polonia. Sunt menţionate, în unele ţări, cazuri de incendiere a unor obiective alese aleator, numai pentru a crea senzaţie într-o localitate prea liniştită şi, la limită, de a justifica existenta şi alocarea fondurilor pentru unitatea de pompieri. Se fac referiri la cazuri dese de incendiere provocate de pompieri, dar şi de alte persoane, pentru a se remarca în cursul intervenţiilor de stingere fie pentru obţinerea unor premii sau distincţii, fie în interes personal. Autorii incendierilor din aceste motive, de regulă, sunt primii care dau alarma şi apoi manifestă o activitate intensă în stingerea incendiului. Dar explicarea acestui comportament doar prin dorinţa de evidenţiere este simplistă. Un aspect nestudiat încă în lucrările de psihiatrie este posibilitatea apariţiei unei înclinaţii spre piromanie la stingătorii profesionişti. Fascinaţia exercitată de foc asupra omului a fost tratată din punct de vedere psihanalitic, dar apariţia unor deviaţii psihice într-o legătură de durată cu focul pune probleme încă nestudiate. Aici ar putea fi găsite explicaţii plauzibile pentru cazurile, e drept rare, citate în literatura de specialitate, despre incendiatori proveniţi chiar din rândul pompierilor. Exemplul cel mai cunoscut este John Orr, investigator şef pentru incendii intenţionate (arson) şi explozii din Glendale (Los Angeles) S.U.A. care a fost arestat de către poliţie, suspectat de a fi unul din cei mai prolifici incendiatori din istoria Californiei: cel puţin 12 incendii în perioada 1987—1989.

Într-un sens opus, cazurile de incendiere pentru a demonstra incapacitatea unităţii de pompieri trebuie clasificate în categoria incendiilor din răzbunare, autorul fiind, de regulă, concediat din unitatea respectivă, fapt pe care-1 simte ca o frustrare. Uneori astfel de persoane devin incendiatori recidivişti. Pot fi menţionate şi incendieri pentru satisfacerea instinctului sexual pervertit. Este cazul unor incendieri repetate, între 1975—1976, ale vagoanelor de cale ferată pe unele linii de acces spre Varşovia. Incendiatorul — un tânăr în vârsta de 26 ani — a mărturisit ca a obţinut prima dată satisfacţia sexuală urmărind un incendiu într-o pădure, încercările de a duce o viaţă sexuală normală soldându-se, până atunci, cu eşecuri.

Studii recente consideră improbabilă prejudecata referitoare la atingerea satisfacţiei sexuale de către incendiator, inclusiv prin masturbare, în timpul admirării incendiului realizat.

La fel în cazul incendiatorilor cu alte tulburări mentale (debili mintali ş.a.) uneori incluşi în categorii separate, având în vedere comportamentul şi modul de acţiune, aceştia pot fi incluşi în categoria piromanilor.

Alcoolismul este considerat deseori ca unul din motivele ce determină incendii intenţionate. Se poate considera, chiar în cazul alcoolismului cronic, că acesta reprezintă doar un factor favorizant fie pentru fapte de vandalism, fie pentru intensificarea trăirilor psihice anormale ce dirijează comportamentul unui piroman. Un loc aparte îl ocupă categoria incendiatorilor profesionişti, plătiţi pentru a incendia un anumit obiectiv. Cu solide cunoştinţe în domeniu (chimie, fizică, construcţii), acţionând fără impulsuri emotive, sunt cel mai greu de depistat, însăşi obţinerea unor dovezi în vederea condamnării lor fiind o problemă extrem de dificilă.