Incendii intenționate – Fenomenul ARSON. Definirea juridică a noțiunii

Sâmbătă, 08 Martie 2014Bihor
Autor: col.jr.Nicolae Bortoș

Incendii intentionate  Fenomenul ARSON  Definirea juridica a notiunii | imaginea 1 Incendierea este considerată, din cele mai vechi timpuri, drept o faptă foarte gravă, care provoacă distrugeri, tragedii omenești, deseori infirmitate și moarte. Chiar dacă inițial nu a fost îndreptată împotriva unei vieți omenești, prin evoluția sa aleatorie și violentă pune în pericol viața pompierilor și a persoanelor care iau parte la acțiunea de stingere sau de salvare.

Incendierea este considerată, din cele mai vechi timpuri, drept o faptă foarte gravă, care provoacă distrugeri, tragedii omenești, deseori infirmitate și moarte. Chiar dacă inițial nu a fost îndreptată împotriva unei vieți omenești, prin evoluția sa aleatorie și violentă pune în pericol viața pompierilor și a persoanelor care iau parte la acțiunea de stingere sau de salvare. Vechea lege română pentru „incendium" (adică aprinderea proprietății cuiva sau incendierea cetății) prevedea pedeapsa cu arderea pe rug. În evul mediu, cât și mult după aceea, atât în Europa, cât și în S.U.A. legea prevedea pedeapsa cu moartea și confiscarea averii (Legea din 1652 din Massachusetts). Din 1784 în Irlanda, S.U.A, și alte țări s-a aplicat pedeapsa cu moartea doar pentru incendierea în timpul nopții. Astăzi, pentru această faptă, cunoscută prin termenul de „arson" sunt prevăzute pedepse grele, circumstanțe agravante fiind moartea unei persoane ca urmare a incendierii (20 ani închisoare) și incendierea în cursul nopții.

Termenul de arson, utilizat în literatura de specialitate anglo-saxonă și generalizat pe plan internațional, nu are echivalent în terminologia juridică româneasca. În Dicționarul enciclopedic român nu figurează termenul „incendiere", iar în DEX figurează o definiție simplistă: „incendiere — acțiunea de a incendia și rezultatul ei".

Se poate face o echivalență între termenul arson și termenul incendiu intenționat, ce poate fi definit ca: aprinderea (cumularea factorilor care concură la iniţierea incendiului), cu intenție distructivă a unei clădiri, locuințe, dependințe sau a altei proprietăți, inclusiv cea proprie.

Incendii intentionate  Fenomenul ARSON  Definirea juridica a notiunii | imaginea 2 Prin urmare, este absolut necesar elementul intenție, altfel incendiul este clasificat ca accidental. În această din urmă categorie pot fi incluse focuri obișnuite (gunoi, iarbă uscată etc.), care pot scăpa de sub control. În Codul Penal Român, incendierea nu constituie infracțiune, ci reprezintă un mijloc prin care pot fi comise alte infracțiuni ce vizează, în principal, distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuințare a unor bunuri, perturbarea activității unei unități sau vătămarea gravă a integrității corporale, a sănătăți ori moartea unuia sau a mai multor persoane (art. 163 — diversiune, art.217 —219 — distrugere, art.249 — neglijența în serviciu).

În cazul art. 217 (distrugerea) şi art. 218 (distrugerea calificată) se pedepsește și tentativa.

Se consideră tentativă, după caz, producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunii (plasarea unui bidon de benzină în anumite locuri spre utilizare ulterioară, elaborarea unui plan de acțiune s.a.). Tentativa nu se identifică pe deplin cu provocarea intenționată a unui pericol de incendiu, fiindcă persoana care provoacă un pericol direct de incendiu nu este neapărat de acord cu efectul, considerând că acesta va fi evitat.

Codul penal pedepsește atât autorul (sau autorii) — persoana care săvârșește în mod nemijlocit actul de incendiere —, cât și instigatorul (persoana care, cu intenție, determină pe o altă persoană — chiar minori — să săvârșească asemenea faptă) și complicii (persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută, în orice mod, la săvârșirea unei incendieri — prin sfaturi, informații, furnizarea de mijloace s.a.).

Incendii intentionate  Fenomenul ARSON  Definirea juridica a notiunii | imaginea 3 Legea penală ia în considerare și concursul de infracțiuni (furt, crimă, delapidare). Codul penal stabilește bunurile pentru a căror distrugere ori degradare făptuitorul va fi sancționat cu o pedeapsă mai aspră: conducte petroliere sau de gaze, cabluri de înaltă tensiune, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii sau pentru difuzarea programelor de radio şi televiziune, sisteme de alimentare cu apă, conducte magistrale de alimentare cu apă, bunuri care au o deosebită valoare artistică, ştiinţifică, istorică, arhivistică sau o altă asemenea valoare.

Infracțiunile amintite mai sus pot fi comise cu intenție sau din culpă. Incendiul cu intenție poate fi comis numai în urma unei acțiuni ce poate avea diferite forme: printr-o acțiune directă a autorului sau indirect, prin introducerea intenționată a unor defecte în construcția sau funcționarea unor aparate ori instalații sau prin depozitarea, intenționat necorespunzătoare, a unor substanțe și materiale (autoaprindere, incompatibilități chimice).

Se reține o agravantă prevăzută cu o pedeapsă de 3—15 ani închisoare dacă prin folosirea incendiului a rezultat un pericol public. Pericolul public este definit ca o stare de primejdie iminentă ce poate periclita situația unor bunuri, altele decât cele afectate direct de incendiu, sau vieți omenești.

Pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi dacă distrugerea prin incendiu a avut ca rezultat un dezastru, definit ca distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mărfuri sau persoane, ori a unor instalaţii sau lucrări şi care a avut ca urmare moartea sau vătămarea gravă a integrităţii corporale ori sănătăţii mai multor persoane.

Incendii intentionate  Fenomenul ARSON  Definirea juridica a notiunii | imaginea 4 Art. 75 din Codul Penal — referitor la circumstanțele agravante — nu prevede, ca atare, săvârșirea actului de incendiere în condiții de noapte, face însă la litera b) referiri la „metode sau mijloace care prezintă pericol public” făcând trimitere la art. 217 al.4, o circumstanţă agravantă a distrugerii prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc, menţionată mai sus.

Infracțiunea este săvârșită din culpă, când infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind, fără temei, că el nu se va produce sau nu prevede rezultatul faptei sale deși trebuia și putea sa-l prevadă (de exemplu: aruncarea unui muc de țigară nestins într-un loc cu materiale combustibile, aprinderea focului lângă depozite de furaje etc.).

Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale care ocrotesc proprietatea, viața și integritatea persoanelor fizice sau proprietatea persoanelor fizice ori juridice, iar obiectul material însăși bunurile ori valorile asupra cărora făptuitorul își exercită acțiunea ori inacțiunea (în acest ultim caz infractorul nu execută acțiunea sau obligația ce-i revenea din normele de prevenire a incendiilor — de exemplu: înlăturare improvizații electrice, necurățire coșuri s.a.).

Latura obiectivă constă deci, în cumularea factorilor care concură la iniţierea incendiului urmată de aprinderea de bunuri, ca urmare a unor acțiuni sau inacțiuni ale persoanelor fizice. Latura subiectivă — în cazul infracțiunii cu intenție — constă în intenția directă a subiectului de a distruge ori degrada prin ardere un bun, care, săvârșind fapta (prin incendiere), dorește și acceptă întrutotul urmările acesteia. În cazul infracțiunilor din culpă ce se pot săvârși prin incendiere, și anume, distrugerea în paguba proprietății persoanelor fizice și juridice, latura subiectivă constă în însăși vina subiectului, manifestată sub forma nesocotinței, imprudenței, neprevederii ori ușurinței. Latura obiectiva a acestei infracțiuni o constituie acțiunile ori inacțiunile unor persoane fizice, altele decât funcționarii, în legătură cu îndatoririle lor de serviciu, a căror caracteristică o reprezintă imprudența, ușurința sau nesocotința, manifestate în luarea unor măsuri sau nerespectarea unor norme de prevenire a incendiilor.

În cazul când sunt afectate bunuri aparținând făptuitorului, existența unei infracțiuni este condiționată, la fel ca cele comise cu intenție, de prezența pericolului public, ca urmare a incendierii bunurilor acestuia. Producerea unui incendiu poate avea loc și ca urmare a neglijenței în serviciu — art. 249. În acest caz se cere calitatea specială a subiectului, care trebuie să fie funcționar, iar fapta sa să fie în legătură cu obligațiile sale de serviciu, prin neîndeplinirea lor sau îndeplinirea lor necorespunzătoare. Responsabilitatea penală a autorului unui incendiu (adică dacă acțiunea sau inacțiunea era sau nu condiționată de voința autorului) este dată prin lege penală, pe de o parte prin vârsta minimă de 16 ani în momentul comiterii faptei, iar pe de altă parte de starea sănătății mentale a autorului, stabilită prin expertize psihiatrice.

Instigatorii care incită, de exemplu la incendierea unui obiectiv, precum și complicii care își dau concursul informând despre cea mai eficace metodă de incendiere, răspund penal chiar și atunci când autorul delictului stabilit nu are responsabilitatea faptei sale.