Purtătorul de cuvânt al IGSU, Ovidiu Cătălin Chirca avansat la un bine meritat grad de căpitan

Marți, 01 Martie 2016București

Purtatorul de cuvant al IGSU  Ovidiu Catalin Chirca avansat la un bine meritat grad de capitan | imaginea 1 „Nu merge pe unde te duce drumul, mergi pe unde nu există drum şi lasă o urmă.” (Ralph Waldo Emerson)

În suita activităților dedicate Zilei Protecției Civile din România s-au regăsit și ceremoniile de avansare înainte de termen, a cadrelor militare care, prin activitatea lor, au susținut performanța Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Astfel, în semn de recunoaștere a efortului depus și a rezultatelor deosebite obținute în domeniilor specifice de activitate, la nivel național 69 ofițeri și 87 subofițeri au fost avansați în gradul următor.

La evenimentul găzduit de instituția noastră, inspectorul general al IGSU, general de brigadă dr. Ovidiu VASILICĂ, i-a felicitat pe cei avansați și le-a urat mult succes în activitățile viitoare.

Totodată, inspectorul general i-a mulțumit, cu ocazia trecerii în rezervă, colonelului Felix BULEARCĂ pentru profesionalismul de care a dat dovadă pe parcursul carierei militare, precum și pentru întreaga contribuție adusă în dezvoltarea și implementarea strategiilor preventive la nivel național.

Printre cei avansați s-a aflat și tânărul Căpitan Ovidiu Cătălin Chirca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Redacția Revistei Agenda Pompierului îl felicită cu această ocazie pentru profesionalismul de care a dat dovadă și îi urează un sincer: "La mai mare!".

Galerie imagini