”Ziua Protecției Civile” - ”Arma Vieții”

Sâmbătă, 09 Martie 2019Bistrița-Năsăud
Sursa Foto: ISU Bistrița-Năsăud

Ziua Protectiei Civile     Arma Vietii | imaginea 1 Joi, 28 februarie, a.c., în cadrul unui ceremonial militar organizat la sediul inspectoratului, au fost amintite principalele aspecte ce definesc această nobilă armă și au fost conștientizate eforturile pe care trebuie să le facem, în continuare, pentru asigurarea unui înalt grad de protecție a cetățenilor.

La eveniment au participat prefectul județului Bistrița Năsăud, domnul Ovidiu-Victor Frenț, președintele Consiliului Județean Bistrița – Năsăud, domnul Emil-Radu Moldovan, subprefectul județului Bistrița – Năsăud, domnul Ciprian Ceclan-Oprea, dar și comandanții unităților M.A.I. și M.Ap.N, împreună cu șefii structurilor județene cu care se conlucrează zilnic în misiunile încredințate.

Pe lângă numeroasele atribuţii şi misiuni pe care le au de îndeplinit, salvatorii intervin în diverse situaţii de urgenţă, de la incendiile cu care s-au confruntat mereu, până la inundaţii, cutremure, alunecări de teren, descarcerări, asistenţă medicală de urgenţă, salvări de persoane şi animale din diferite situaţii, asanări de muniţie neexplodată din timpul conflictelor armate, deblocare, depoluare, protecţie N.B.C.R. şi decontaminare, filtrare şi transport de apă, iluminat, protecţie a bunurilor materiale şi valorilor din patrimoniul cultural, acordare de sprijin pentru supravieţuirea populaţiei afectate şi alte măsuri de protecţie a cetăţenilor în caz de situaţii de urgenţă, toate acestea având un singur scop – acela de a proteja cetăţenii, bunurile acestora şi mediul înconjurător de efectele distructive ale situaţiilor de urgenţă.

Bineînțeles, în acest cadru festiv al ceremonialului, patru cadre militare ale unității ISU Bistriţa-Năsăud, care s-au distins prin modul de îndeplinire a atribuțiilor, pregătire profesională și comportare demnă, au fost înaintate în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim, astfel:

  • în gradul de plutonier adjutant șef, plt .maj. Pavelea George;
  • în gradul de plutonier adjutant, plt. maj. Baczonyi Karoly Samuel și plt. maj. Timiș – Varga Adrian Ioan;
  • în gradul de plutonier major, plt. Cicșa Pamfir Timoftei.

Activitatea s-a încheiat cu prezentarea noilor echipamente și mijloace de intervenție intrate în dotarea unității în cursul anului trecut, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și al Consiliului Județean Bistrița - Năsăud.

Ziua Protecției Civile ne oferă prilejul să felicităm pe toți salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița - Năsăud, precum și membrii instituțiilor ce fac parte din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița – Năsăud, pentru devotamentul şi profesionalismul de care dau dovadă zi de zi în rezolvarea problemelor cetățenilor!

La mulţi ani!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.