Înaintări în gradele militare următoare, la ISU Argeş
Sursa Foto: Facebook ISU Arges
Vineri, 11 septembrie a.c., premergător ZILEI POMPIERILOR DIN ROMÂNIA, a fost o zi importantă pentru personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeș.
În cadrul festivității din această zi, au fost avansați în gradul militar următor, înainte de termen, doi ofițeri și șase subofițeri, reprezentând un prilej de bucurie şi de recunoaştere a meritelor celor care pe parcursul anilor, şi-au îndeplinit exemplar atribuţiile prevăzute de funcţiile pe care le deţin.
Cadrele care au fost avansate sunt următoarele:
- de la gradul de locotenent colonel la gradul de colonel, domnul Văduva Dragoș Cătălin;
- de la gradul de căpitan la gradul de maior, domnul Berevoianu Marius;
- de la gradul de plutonier major la gradul de plutonier adjutant, domnii Stanciu Ștefăniță, Trică Marian, Enuș Laurențiu, Sima Georgian, Dobrin Florin-Gabriel și Istrate Ion.
Avansarea aduce o creştere a responsabilității, precum şi un nivel mai ridicat al standardelor în îndeplinirea misiunilor specifice. Cu această ocazie, comanda inspectoratului, precum şi colegii le urează multă sănătate, putere de muncă şi tradiţionalul „La mai mare!”
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.