1 Decembrie 2025 – Primul an fără „decorații pe bandă rulantă”. Președintele României marchează un moment de întoarcere la normalitate! Respect!
Ani la rând, Ziua de 1 Decembrie a fost confiscată românilor, istoriei, României. De fiecare dată, liste nesfârșite — adevărate suluri oficiale de hârtie igienică — erau trecute prin semnătură fără
ezitare de toți ceilalți președinți, chiar dacă personajele de pe ele nu aveau nicio treabă cu eroismul sau cu istoria glorioasă a țării. Ani la rând, 1 Decembrie nu a mai fost despre Marea Unire, ci
despre camarila unor diverși care își promovau acoliții.
Am avut ani la rând decorații peste decorații, inclusiv pe liste clasificate. Iar acolo, pe lângă cei aflați în drept, apărea inevitabil și câte un personaj tipic: un lăudăros cronic, dintre aceia care nu pot trăi fără atenție. În loc să respecte discreția unei proceduri sensibile, se umfla în pene ca un cocoș pe gard, incapabil să se abțină din a-și etala „realizările”, lăudându-se singur pe Facebook — transformând ceea ce ar fi trebuit să fie o recunoaștere discretă într-o scenă penibilă de autopromovare.
După mult prea mulți ani de spectacol degradant, repetat an după an, care a golit actul decorării de orice sens militar, moral sau simbolic, președintele Nicușor Dan scrie istorie și marchează o întoarcere la normalitate.
În locul avalanșei de distincții date ani la rând pe criterii de pupincurism, slugărnicie și apartenență la diverse găști, anul acesta avem O SINGURĂ DECORAȚIE. Una singură — și, pentru prima dată după mult timp, dată cu capul sus, privind cu respectul cuvenit spre cel decorat, nu cu ochii în pământ.
Președintele Nicușor Dan îl decorează cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler pe colonelul (r.) Ion Vasile Banu, veteran de război în vârstă de 107 ani. Un om care nu are nevoie de PR, de liste, de „clasificat” și nici de laudă. Un om care a luptat efectiv, la 21 de ani, pentru eliberarea Basarabiei în 1941 și la Cotul Donului în 1942 — două capitole grele, decisive, din istoria României și Armatei Române.
“În acest an, aceasta este singura decorație conferită cu prilejul zilei de 1 Decembrie, un gest simbolic, prin care aducem un omagiu întregii generații de eroi care au scris cu sângele lor destinul țării noastre.” - scrie președintele Dan pe pagina sa oficială de Facebook.
Atât. Fără gălăgie, fără liste stufoase, fără obligații, fără „servicii”, fără acoliți. Un gest simplu, corect, făcut la timp și adresat exact cui trebuie: unei generații care chiar a murit pentru România, nu uneia care doar a profitat de ea. Pentru prima dată în ultimii ani, 1 Decembrie nu mai e o rușine, nu mai e o formalitate, nu mai e un abuz simbolic.
Este, în sfârșit, o zi în care România se uită în oglindă și vede o valoare reală, nu un compromis.
Respect, Domnule Președinte Nicușor Dan! Ați redat României și românilor, ZIUA NAȚIONALĂ! La mulți ani!
PS: De notat că până la închiderea ediției, nu a apărut nici lista lungă cu generali avansați pentru “merite deosebite” de Ziua Națională a României. Ar fi o minune — și s-ar scrie o filă frumoasă de istorie — ca această zi, pentru prima dată după multe decenii, să nu fie pătată de tot soiul de neaveniți cu pretenții de generali, oameni care nu știu ce înseamnă războiul și sacrificiul, dar care au fost împinși în față de un sistem strâmb.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.
