Pompierii bucureșteni, cei mai buni din țară

Duminică, 07 Septembrie 2014Bihor

Pompierii bucuresteni  cei mai buni din tara | imaginea 1 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti a câştigat ambele probe ale „Competiţiei naţionale de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat”, desfăşurate în perioada 3-5 septembrie la Oradea.

12 echipe de pompieri din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă care au câştigat fazele zonale (Braşov, Cluj, Dolj, Hunedoara, Ilfov, Maramureş, Neamţ, Timiş, Vâlcea, Bucureşti), la care s-au alăturat loturile Facultăţii de Pompieri şi cel al Şcolii de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zagănescu”, s-au luptat pentru câştigarea celor două probe distincte ale competiţiei: acordarea primului ajutor medical-trauma, respectiv descarcerarea unei persoane în cazul unui accident rutier.

După cele trei zile de concurs, pompierii bucureşteni au câştigat în premieră ambele probe ale concursului, precum şi titlurile de „cel mai bun comandant de echipaj” şi de „cea mai bună echipă de servanti” la proba de descarcerare.

Pompierii bucuresteni  cei mai buni din tara | imaginea 2 Este de evidenţiat organizarea de excepţie a celei de-a treia ediţii a competiţiei de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, echipele participante evoluând sub auspiciul corectitudinii şi spiritului de fairplay.

Felicitări lotului ISU Bucureşti pentru performanţa de excepţie şi în aceeaşi măsură tuturor echipelor participante, mult succes la ediţiile următoare.

Componența lotului:

Coordonator: cpt. Fota Octavian

Antrenori: plt. Căldăraru Cristian Iulian, plt. Ceaușu Robert

Echipa de descarcerare: plt. adj. șef Marin Liviu, plt. maj. Stan Paul Daniel, plt. Jercan Nicolae

Echipa de prim ajutor: plt. maj. Baută Ștefan, plt. Moise Romică, plt. Nedelea Marian

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.