Competiţie de descarcerare şi acordarea primului ajutor calificat
Sursa Foto: ISU Vrancea
Echipaje de pompieri profesioniști din toate subunitățile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea, s-au întrecut, sâmbătă, 18 mai, a.c., în prima etapă a ”Competiţiei de descarcerare şi acordarea primului ajutor calificat”.
Aceasta a presupus parcurgerea a două probe, respectiv: proba nr. 1 - Descarcerarea din vehicule și proba nr. 2 - Acordarea primului ajutor calificat. În acest an, la proba nr. 2 au evoluat şi cinci echipaje de voluntari ale inspectoratului din cadrul programului de voluntariat ”Salvator din Pasiune”.
Pe timpul competiției, două echipaje de salvatori au demonstrat cât de eficient efectuează manevrele de descarcerare, alte patru echipaje de paramedici și cinci echipaje de voluntari au prezentat cu rapiditate și profesionalism tehnicile de acordare a primului ajutor calificat.
După susținerea celor două probe de concurs, a rezultat următorul clasament:
Proba nr. 1 - ”descarcerarea din vehicule”
- Locul I – Echipajul Detașamentului de Pompieri Focșani
- Locul II- Echipajul Secției de Pompieri Adjud
Proba nr. 2 - ”acordarea primului ajutor calificat”
I. Structuri profesioniste de intervenție
- Locul I – Echipajul Detașamentului de Pompieri Focșani
- Locul II- Echipajul Stației de Pompieri Vidra
- Locul III- Echipajul Staţiei de Pompieri Panciu
II. Echipaje de voluntari
- Locul I – Echipajul format din: Ştefan Ider, Stoica Daniela şi Nichitoiu Laurenţiu
- Locul II – Echipajul format din: Perianu Cristina, Avram Lenuţa şi Spiridon Andrei
- Locul III – Echipajul format din: Munteanu Roxana, Fega Andreea şi Râmniceanu Denisa
Echipajele clasate pe locul I la ambele probe vor reprezenta Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea la faza zonală a competiției care va avea loc în perioada 12-14 iunie 2019, în municipiul Brăila.
Felicitări echipajelor participante în cadrul competiției și succes echipajelor reprezentative ale salvatorilor vrânceni în etapa următoare!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.