Un pompier botoșănean reprezintă România la o competiție internațională

Sâmbătă, 27 Mai 2023Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

Un pompier botosanean reprezinta Romania la o competitie internationala | imaginea 1 Un pompier botoșănean face parte din echipa de alpiniști a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care reprezintă România la o competiție internațională.

Plutonierul adjutant Ionuț Honciuc participă, alături de alți 11 colegi din Inspectoratele pentru Situații de Urgență București – Ilfov, Brașov, Cluj, Mureș, Sibiu și Timiș, la competiția GrimpDay din Marsilia, Franța.

În perioada 24 – 27 mai a.c., aceștia își vor testa priceperea și îndemânarea într-o serie de provocări intense de salvare din medii ostile, folosindu-se de corzi, în paralel cu alte 24 de echipe profesioniste din toate colțurile lumii.

Această competiție nu este doar despre a cuceri înălțimile, ci pentru a demonstra spiritul de echipă și abilitățile remarcabile ale pompierilor români. Putere, concentrare maximă și sincronizare perfectă!

Ionuț este angajat ca servant pompier în cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, de 16 ani. În 2019, a făcut cunoștință cu „alpinismul”, pe timpul unui curs organizat de IGSU. Ulterior, el a început să se antreneze împreună cu colegii de la ISU Botoșani, dar și în taberele de pregătire organizate de IGSU, fiind remarcat pentru abilitățile dovedite.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.