Clasări de top pentru ISU Dâmbovița
Sursa Foto: Facebook ISU Dambovita
Echipa reprezentativă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmboviţa “Carpathian Bears Dambovita Extrication Team” a participat, în perioada 9-11 iunie a.c., la Competiția națională de descarcerare și de acordare a primului ajutor calificat ce s-a organizat în orașul Amara din județul Ialomița.
Competiția s-a desfășurat în parcarea situată între hotelurile Evergreen și Lebăda-Amara. Concursul a reunit la start șapte echipaje din șase inspectorate județene: Dâmbovița, Prahova, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, precum și unul din cadrul Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență.
Componenţa lotului dâmboviţean a fost următoarea: – şef de lot: cpt. Pisău Ion; – concurenţi: plt. adj. Costache Marius Cristian, plt. Tănase Victor, plt. adj.-șef Dumitrache Giorgian Mihail, sg. maj. Pierșinaru Ionuț Leonard, plt. adj.-șef Talaz Cosmin Iulian, plt. adj.-șef Guran Cătălin, plt. adj.-șef Măruță Alexandru Ionuț.
Echipa s-a ridicat la nivelul așteptărilor și s-a clasat pe locul I la proba “descarcerare din autovehicule”. Totodată, aceștia au obținut cea mai bună clasare la următoarele categorii: cea mai bună echipă de servanți la proba de descarcerare, cea mai bună echipă de paramedici la descarcerare, respectiv cel mai bun comandant de echipaj la descarcerare.
Se adresează felicitări tuturor pentru efortul depus şi rezultatele obţinute şi mult succes în competiţiile viitoare!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.