Pompierii cărășeni, pe podium la Competiția Națională de Descarcerare și Prim Ajutor

Joi, 29 Iunie 2023Caras-Severin
Sursa Foto: Facebook ISU Caras-Severin

Pompierii caraseni  pe podium la Competitia Nationala de Descarcerare si Prim Ajutor | imaginea 1 În perioada 22 – 23 iunie a.c., un lot reprezentativ al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,SEMENIC” al judeţului Caraș-Severin a participat la Competiția Națională de Descarcerare și Prim Ajutor Calificat, faza zonală, organizat în municipiul Sebeș, județul Alba.

Lotul, format din șase cadre militare din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, a fost condus de plt. Șușară Violeta, coordonator SMURD în cadrul inspectoratului, în calitate de șef lot.

Concursul a cuprins două probe: “𝐷𝑒𝑠𝑐𝑎𝑟𝑐𝑒𝑟𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑣𝑒ℎ𝑖𝑐𝑢𝑙𝑒” şi “𝐴𝑐𝑜𝑟𝑑𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑃𝑟𝑖𝑚𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐴𝑗𝑢𝑡𝑜𝑟 𝐶𝑎𝑙𝑖𝑓𝑖𝑐𝑎𝑡” și a reunit la start echipe de intervenție din județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Hunedoara și Alba, care și-au demonstrat abilitățile în situații de urgență.

După două zile în care au avut de gestionat scenarii dificile de salvare, de descarcerare a victimelor blocate între fiarele contorsionate ale autotursimelor și de acordare a primului ajutor calificat, la locul unui accident grav, echipa reprezentativă a ISU “SEMENIC” al județului Caraș-Severin s-a poziționat pe un frumos și binemeritat 𝐥𝐨𝐜 𝐈𝐈, 𝐥𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐛𝐚 𝐝𝐞 𝐀𝐜𝐨𝐫𝐝𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐏𝐫𝐢𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐀𝐣𝐮𝐭𝐨𝐫 𝐌𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐥 𝐂𝐚𝐥𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐭.

Pe timpul desfăşurării probelor, participanţii au dat dovadă de profesionalism şi au demonstrat că fiecare secundă contează în salvarea vieţii.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.