Competiția Națională de Descarcerare – faza pe unitate
Sursa Foto: Facebook ISU Iasi

Nominalizarea personalului participant s-a făcut la propunerea comandanţilor de subunităţi, cu avizul prim-adjunctului şi aprobarea Inspectorului-şef, general de brigadă Ionuț– Ciprian Grădinaru, care a înmânat premiile câștigătorilor.
Locul de desfăşurare a fost ales astfel încât să ofere suficient spaţiu pentru desfăşurarea competiţiei în Poligonul pentru pregătirea de specialitate a personalului de intervenție în situații de urgență, din municipiul Iași, bulevardul C.A. Rosetti.
Obiectivele la proba – descarcerarea din vehicule – au constat în:
- Dezvoltarea competenţelor profesionale în ceea ce priveşte salvarea victimelor, urmărindu-se: a) comanda intervenţiei; b) siguranţa; c) tehnicile de descarcerare; d) îngrijirea prespitalicească; e) folosirea eficientă a echipamentului.
- Identificarea celor mai bune practici/tehnici de descarcerare din vehicule;
- Promovarea unor idei inovatoare privind tehnicile de descarcerare din vehicule.
Obiectivele la proba – acordarea primului ajutor calificat – au constat în:
- Aplicarea şi respectarea întocmai a protocolului cu privire la pacienţii traumatizaţi;
- Dezvoltarea competenţelor profesionale în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor calificat pacienţilor traumatizaţi.
Clasamentul final a fost pe probe în ordinea descrescătoare a punctajului obținut de fiecare echipă. Calculul punctajelor obținute și departajarea echipelor au condus la premierea echipajelor, astfel:
I. Descarcerare din vehicule
Clasament final:
- Locul 1 – Detașamentul 1 de Pompieri Iași;
- Locul 2 – Secția de Pompieri Pașcani;
- Locul 3 – Detașamentul 2 de Pompieri Iași.
Cel mai bun comandant de echipaj: - Locul 1 – Detașamentul 1 de Pompieri Iași.
Cea mai bună echipă de paramedici: - Locul 1 – Detașamentul 2 Pompieri Iași.
Cea mai bună echipă de servanți: - Locul 1 – Secția de Pompieri Pașcani.
II. Acordarea Primului Ajutor Calificat
- Locul 1 – Detașamentul de Pompieri Târgu Frumos;
- Locul 2 – Detașamentul 2 de Pompieri Iași;
- Locul 3 – Detașamentul 1 de Pompieri Iași
Profesionalismul, îndemânarea, altruismul și perseverența ne fac mai buni nu numai în competiții, ci și în viața de zi cu zi! Curaj și Devotament!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.