Concursurile profesionale SVSU/SPSU din judeţul Covasna
Sursa Foto: Facebook ISU Covasna
“Pentru a avea succes trebuie să îți pui inima în ceea ce faci și tot ce faci să faci cu inima”. În data de 12 iunie a.c., pe stadionul sportiv din localitatea Reci, s-a desfășurat etapa județeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență din județul Covasna.
La linia de start s-au aliniat 15 echipe, dintre care 9 de la SVSU: Micfalău, Estelnic, Ozun, Valea Crișului, Boroșneu, Reci, Ojdula, Ghelința, Chichiș și 6 echipe de la SPSU: Dedeman, Do-fire-Autoliv, SSG-Sepsi Value Center, Kaufland, Dunapack și HS Timber.
La scurt timp după începerea concursului, ploaia și-a făcut simțită prezența, însă cu toții au dat dovadă de curaj, pricepere și profesionalism și au continuat probele. În cadrul competiției, participanții s-au întrecut în trei probe: ,,Pista cu obstacole pe 100 metri”, ,,Dispozitivul de intervenție” și ,,Ştafeta 4 x 100 metri”.
Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă urmăresc, printre altele, dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, respectiv evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a acestor servicii.
După cele 3 probe de concurs unde fiecare echipă participantă a avut posibilitatea de a demonstra pe deplin nivelul pregătirii sale, clasamentul final a arătat astfel:
SVSU
- Locul 1- echipa SVSU Reci;
- Locul 2- echipa SVSU Chichiș;
- Locul 3- echipa SVSU Micfalău.
SPSU
- Locul 1 - echipa SPSU Timber;
- Locul 2 – echipa SPSU Dedeman;
- Locul 3 – echipa SPSU Kaufland.
Cupa Fairplay-ului, menită să marcheze respectarea loială a regulilor din acest domeniu, a ajuns în palmaresul pompierilor voluntari din localitatea Reci și a pompierilor privați de la Dedeman. Toţi concurenţii au primit diplome, cupe şi medalii, precum şi premii în bani.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.