“Cu viața mea apăr viața”, faza pe localitate – zona Piatra Neamț
Sursa Foto: ISU Neamț
Joi, 10 aprilie, a.c., la această fază a concursului, care s-a desfășurat la Colegiul Naţional “Gheorghe Asachi” - Piatra Neamţ, au participat 30 de echipaje de la ciclul gimnazial și 1 echipaj de la ciclul liceal din raionul de intervenție al Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț.
Concursul „Cu viața mea apăr viața” are caracter educativ, tehnico-aplicativ și sportiv și vizează dezvoltarea capacității de percepție a protecției civile ca ansamblu de activități cu caracter exclusiv umanitar, cunoașterea și aprecierea factorilor de risc potențial generatori de situații de urgență sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte și dezvoltarea atitudinii de solidaritate și de implicare voluntară în acțiunile de prevenire și intervenție de urgență sau dezastre.
Concursul cu tematică de protecţie civilă se organizează anual până la faza judeţeană, şi din 2 în 2 ani, începând cu anul 2011, până la etapa naţională, distinct pe următoarele niveluri:
a) ciclul gimnazial - clasele V - VIII;
b) ciclul liceal - clasele IX - XI.
Obiectivele acestei competiții sunt:
a) dezvoltarea capacităţii de percepţie a protecţiei civile ca ansamblu de activităţi cu caracter exclusiv umanitar;
b) cunoaşterea şi aprecierea factorilor de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte;
c) adoptarea comportamentului adecvat şi cunoaşterea modului de acţiune în cazul iminenţei producerii sau al apariţiei unei situaţii de urgenţă ori dezastru;
d) dezvoltarea atitudinii de solidaritate şi de implicare voluntară în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în situaţii de urgenţă sau dezastre.
Succes echipelor câștigătoare!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.