Competiţie pentru elevi, organizată de pompierii cărăşeni

Marți, 22 Iunie 2021Caras-Severin
Sursa Foto: Facebook ISU Caras-Severin

Competitie pentru elevi  organizata de pompierii caraseni | imaginea 1 ,,Pregătit pentru vacanță,, - o nouă competiție aflată la prima ediție, pe care salvatorii carășeni au organizat-o, vineri, 18 iunie a.c., în orașul Oțelul Roșu, în care elevi din clasele IV-VII s-au întrecut în a-și arăta cunoștințele și abilitățile în aplicarea diferitelor tehnici și manevre de prim ajutor, precum și în prevenirea incendiilor.

Un concurs binevenit și așteptat, mai ales dupa o pauză de aproape un an de zile în care pandemia și-a cam făcut de cap, la care copiii au participat cu interes și bucurie, prin parcurgerea unui traseu demonstrativ, cu probe specific adaptate formării deprinderilor elevilor de ciclu gimnazial de a dobândi comportament adecvat diferitelor situații de urgență care se pot ivi pe perioada vacanței de vară.

O zi reușită, cu noi lucruri învățate, plină de voioșie, entuziasm și dorința de a câștiga, la finalul căreia toate echipajele de copii au primit diplome și cadouri, iar celor mai bune echipaje clasate, locurile I, II si III, fiindu-le înmânate și câte o cupă.

Reprezentanţii ISU Caraş-Severin adresează felicitări tuturor elevilor participanți! Pompierii militari cărășeni urează elevilor o vacanță de vară frumoasă și îi așteaptă, din nou, la ediţia a II-a a competiţiei ,,Pregătit pentru vacanță,, de anul viitor.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.