Au alergat demonstrativ în deschiderea cursei dedicate copiilor

Marți, 31 Mai 2022Timis
Sursa Foto: Facebook ISU Timis

Au alergat demonstrativ in deschiderea cursei dedicate copiilor | imaginea 1 Pe locuri, fiți gata, start! Sportul este benefic în creșterea și dezvoltarea armonioasă a copiilor. Prin competiție sportivă, copiii capătă încredere în sine și își antrenează spiritul de competiție și disciplină.

Sâmbătă, 28 mai a.c., pompierii militari din cadrul subunităților ISU Timiș au alergat demonstrativ în deschiderea cursei dedicate copiilor. Evenimentul caritabil “Timotion: Timişoara se mişcă!” se află la a VIII-a ediţie.

Ploaia nu a stat în calea bunei dispoziții. Îmbrăcați în echipamentul complet de intervenție, pompierii i-au motivat și încurajat pe micii competitori. Aceștia au fost entuziasmați și dornici să-i ajungă din urmă pe pompieri.

După ce cursa s-a încheiat, cu toții au primit medalii. Copiii s-au fotografiat cu eroii lor, au încercat să poarte casca de salvator, iar preț de câteva minute, și-au imaginat bucuroși cum este să fii pompier. Pompierii timişeni sunt bucuroşi să ia parte la activităţile care integrează copiii şi așteaptă să îi revadă cu drag la următoarea competiţie!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.